Pe drumuri de munte

Cand ma desteptai a doua zi, numai dupa o clipa parca de somn, bagai de seama ca soarele fusese cu mult mai harnic decat mine, caci se parea ca se inaltase pe ceruri in varful degetelor si, de peste intarituri, se uita furis la mine, tocmai in fundul pesterii. Focul somnoros mistuia, fumegand, cel de pe urma taciune; Pisicuta, cu cateva fire de iarba afara din bot, dormita pe toate cele patru picioare ale sale... Dadui in laturi stavila de la intrare si iesii afara din... vizunie. Liniste netulburata in cer si pretutindeni! Si nici un vant din cele patru nu-si parasise inca culcusul sau, spre a invia codrii adormiti. Peste desertul inalt si plin de lumina al vailor adanci, numai gaia, cu tipet flamand si ascutit, spinteca vazduhurile ca o sageata neagra si iute. Si desi ziua era la inceput, soarele totusi ardea cu putere si prevestea o adevarata zi de cuptor.

— Calistrat Hogas