Pergamentul diafan. Ultimele povestiri Ed.2025

In Pergamentul diafan se contopesc Eliade prozatorul si Borges. Povestirile lui Culianu dau impresia unei constiinte care nu crede in persoana umana, adica a unei constiinte desavarsit budiste, care urmareste orice intamplare cu un amuzament inefabil, cu o senzatie de evanescenta si de subtila malitie. Miezul scrisului sau de proza narativa urmeaza abia sa fie descoperit. Dar deja prezenta lui umple inimile de bucurie, frazele lui sprintene si sigure aduc o armonie si o mangaiere durabile...

— Elemire Zolla

Zona in aparenta cea mai libera si mai neincatusata a scrierilor lui Culianu este cea a nuvelelor si povestirilor sale, alcatuite astfel incat sa propuna dileme solutionabile numai prin suspendarea legilor lumii comune. Criticilor prozei sale fantastice le-ar fi cu siguranta de folos sugestia de a explora paradoxalele sale naratiuni ca pe niste harti mentale, pline de conexiuni intre multiple niveluri ale realitatii. La o lectura atenta s-ar putea descoperi, abil disimulate, premonitii ale scriitorului, precum si anumite note dominante ale biografiei sale marcate de nomadism, de permanenta, imperturbabila cultivare a intelectului subtil si a intelegerii iubirii.

O selectie a motivelor celor mai incisive din proza lui Culianu ne indeamna sa asezam in prima linie timpul, trait ca o fuga fara sfarsit; o fuga care patrunde atat de adanc in natura profunda a timpului insusi, devorator de vieti, de epoci si de mituri care se gandesc reciproc, incat face sa se topeasca asemenea zapezii sub soare acele agregate de materie si de imponderabile dubii, certitudini si pasiuni care sunt oamenii - toti oamenii care au trait si au murit pe acest pamant si toate personajele inventate de scriitori vrajitori ca Borges sau Culianu...

— Grazia Marchiano