Periferii fragile

Poezia lui Stefan-Tudor Baciu contine o disolutie a lumii realizata nu printr-un exces de imaginatie ori prin solventi suprarealistici, ci prin precizia descrierii. Obiectele, recuzita, protagonistii sunt cat se poate de reali (inclusiv grifonii), imaginarul (uneori apocaliptic) asaza intre aceste elemente relatii stranii, ca intr-un Babel de dupa amestecarea limbilor. Chiar cand poemele detaliaza normalitatea, linistea, banalitatea blanda, ceva izbucneste si reseaza peisajul. Treptat, puzderia de elemente aparent disparate se lasa absorbita intr-o miscare centripeta si astfel se compune imaginea unui eu, cu fragilitatea, sensibilitatea si natura sa dilematica. Stefan-Tudor Baciu intra frumos in literatura, cu o poezie care nu e nici mimetica, nici expansiv-furioasa, nici lozincarda ori militanta, care nu se aliniaza cuminte intr-o directie masiv reprezentata de alti congneri.

— Bogdan Cretu

Volumul de debut al lui STB e important prin urmatoarele care vor urma, pentru temele incepute aici ca niste nervuri pe care le intrevad dezvoltate amestecat sau separat in cartile urmatoare. Una dintre ele consta in trimiterile culturale, fie ca e vorba despre orase straine sau despre muzicieni. Nu conteaza daca personajele lui sunt fictive sau adevarate, conteaza unde ajung ele si ce fac pe parcursul cartii si, foarte important, fara se construi de la un episod poetic la celalalt ca si cum am parcurge in paralel fiecare, in sine, la modul ca orice personaj ai lua, un oarecare segment din viata lui nu se continua nicaieri, deci evolueaza secvential, ca orice personaj in poezie.

— Catalin-Mihai Stefan

Foamea vampirica de real, ambitia elaborarii unui erotikon, vocatia de a vedea organele crude ale poeziei in peisajul stroboscopic & tapetat cu cromatofori. Asta poti observa in volumul lui Stefan-Tudor Baciu. Cand parea dimineata/in telefoane ne curenteaza/fericirea-n organe. Blocuri neorealiste, droguri, alcool, precaritate inconjuratoare, dar astea nu-s un obstacol pentru poem & extaz amoros: ma astern intre genele ei mongolesi/intregul cosmos al pielii picura pe mine/mi se rasuceste pe limba.

— Stefan Manasia