Poeme 1962 - 2020

Premiul Nobel pentru Literatura 2020 Poeziile lui Louise Gluck surprind prin faptul ca se opun antologarii. Cu fiecare noua carte, dorinta de a lasa in urma ceea ce a fost a devenit tot mai puternica, privirea ei fixandu-se asupra lucrului neimaginat. A inventat o forma care sa raspunda acestei nevoi, secventa de poeme de dimensiunea unei carti, ca un peisaj vazut de sus, un roman cu lacune care se deschide catre ceea ce nu poate fi exprimat.

Elementele reiterate, dar transfigurate la nesfarsit in acest peisaj, Persefona, un fag rosu, o mama, un tata si o sora, o gradina, un sot si un fiu, un cal, un caine, un camp in flacari, un munte, apar si reapar cu insistenta, cu energia intunecata a inevitabilului, strabatute de aspectul luminos al lucrurilor nou create. De la bun inceput si pana la ultimul poem, vocea lui Gluck ne-a vorbit cu o simplitate inselatoare, versurile fiind atat de clare, incat,,nu vedem profunzimile ce intervin. Singura, privind cum rasare luna: in noaptea asta, un cerc perfect, ca un ochi de femeie admirand belsugul.

Nu va fii niciodata mai mult de atat. Deasupra strazii pustii, imperfectiunile mascate de noapte. Sa citesti toate aceste volume unul dupa altul inseamna sa intelegi paradoxul care guverneaza o viata traita in trup si munca smulsa acestuia, unul sortit sa moara, cealalta sa dainuie.,,Aceasta antologie a doamnei Gluck, care acopera intreaga sa cariera, este un eveniment major, poate chiar cel mai important al anului...