politici de confidențialitate

Poemele lui Soso au ceva din nostalgia unui pupic cu scart de la o ruda care ti-e foarte draga si va vedeti rar, care are tot timpul povesti savuroase despre ce i s-a mai intamplat si simti, in timp ce le asculti, ca o sa-ti amintesti mereu momentul asta. Familiaritatea nu vine doar din caldura, ci si din tristete, care se rataceste ca pufuletii printre faldurile cearsafului in poemele cinematice. Scenaristul e un alintat, un corporate baby, reprezentant al noii specii de irosire pe care o identifica prin acest volum. Ce nu se risipeste, in schimb, e blandetea - de la jocuri de limbaj la imagini si link-uri, nu oboseste niciodata. E peste tot, obrajor. E lumea lor, noi doar traim in ea.

— Dana Zetu

Ce-mi place cel mai mult, cred, e ca poezia lui Sorin Despot se dezice de orice varianta a nepasarii: fie ca vorbim de continut, de forma (chiar si vizuala), de politici de ritm si sonoritate, daca un cuvant e acolo, e acolo pentru ca a fost insurubat in locul altora ca sa transmita forta si miscare intr-un mecanism, uneori vadit, alteori confidential mai multa vreme. Intr-o lume in care atentia e poate cel mai usor lucru pe care-l poti rataci, gasesc in asta o treaba delicata. Ramane apoi sa descoperi un spectru foarte larg al duiosiei - cand arde, cand cauterizeaza, cand devine, din partea cealalta, de-a dreptul glaciala. Te tine?

— Radu Nitescu

Eroul poeziei lui Sorin Despot este, de la bun inceput, Discursul: piesa cu piesa, din vorbele unuia poti reanima un supersaurus. Comis-voiajor al experimentalismului - ce dichis au rimele, vilanela, ritmurile, grafica textelor lui Soso! - autorul iradiaza, whitmanian, colocvialitate, fratietate calina, iubire tandra (dinspre & despre umanii extincti), dar si un presentiment sumbru inrudit cu lirica stoarsa din ranile lui Stratan si Es. Pop: mai mult monolog, linii si/ puncte, electrocardiograme.

— Stefan Manasia