Portret de femeie la micul dejun

„Am mai stat atunci la mare cinci zile, pe plajă, pe dig, pe faleza înaltă, la masa roșie de pe terasă, și nu i-am mai întâlnit pe femeia tânără și tristă și pe bărbatul aproape infirm care o însoțea. De fapt, mă așteptam la asta. M-am întors acasă, am început să merg la serviciu, totul era bine, eu și boala mea de inimă mai rezistaserăm încă o vară la mare, ne aștepta un an lung și greu, dar nici mai lung, nici mai greu decât cei care trecuseră sau cei care urmau să vină, aveam rezervele mele, știam.

Când voi fi obosită, mi-am zis eu după primele opt ore nesfârșite de muncă, voi închide ochii și, sub pleoape, o să-mi apară valurile învolburându-se lângă digul de beton, în nări voi simți mirosul puternic de alge și pește și aer sărat, în urechi o să aud zgomotul monoton al apei în perpetuă și neobosită mișcare, și... Simțeam că ceva urma să se adauge tuturor acestor lucruri. Da, cred că voi întrezări o siluetă firavă de femeie și una de bărbat, greoaie și șchiopătând, doi oameni sprijinindu-se unul pe celălalt pentru tot restul vieții lor.”