Portretul din oglinda. De Profundis. Oscar Wilde si eu insumi

Faptul ca Dumnezeu il iubeste pe om ne arata ca in ordinea divina a lucrurilor ideale sta scris ca iubirea eterna trebuie data unui lucru vesnic nedemn. [...] Societatea, asa cum am construit-o noi, nu va avea loc pentru mine, nu are niciunul sa-mi ofere; dar Natura, ale carei ploi dulci cad asupra celui drept ca si asupra celui nedrept la fel, va avea despicaturi in stanci unde voi putea sa ma ascund si vai tainice in a caror tacere voi putea sa plang nestingherit. Va presara noaptea cu stele, astfel incat sa pot iesi afara in intuneric fara sa ma poticnesc si va trimite vantul sa stearga urma picioarelor mele, pentru ca nimeni sa nu ma poata gasi si sa nu-mi poata face rau;.

Ma va curata in apele ei mari si cu ierburile ei amare ma va face din nou intreg. [...] Nu exista nicio inchisoare in nicio lume in care Iubirea sa nu poata intra cu forta. Daca nu ai inteles asta, nu ai inteles nimic despre Iubire.

- Oscar Wilde, De Profundis Se vede clar la tot pasul ca prietenia noastra a fost o prietenie inofensiva si cuviincioasa si ca viata noastra impreuna a fost nevinovata, desi poate extravaganta; si trebuie sa tinem minte doua lucruri: in primul rand ca, in timpul prieteniei noastre, in pofida prezentei mele sau invers, Wilde a produs fara indoiala cele mai bune piese si cele mai bune poezii ale lui, de fapt, singura poezie care probabil ca va dainui; iar eu, pe de alta parte, am scris cele mai multe poezii incluse in volumul Cetatea sufletului. [...] In orice petic de hartie pe care l-a scris, lasand, fireste, la o parte poeziile, veti descoperi ca acest instrument slab, mediocru, dar, in acelasi timp, laudaros, se straduieste sarguincios sa-si indeplineasca periculoasa misiune de a nu spune nimic in asa fel incat prostii sa ramana cu gura cascata de incantare.

— Lordul Alfred

Douglas, Oscar Wilde si eu insumi.