Post Scriptum

Nu l-am cunoscut direct pe Marius Petrescu... acum ii citesc volumul postum de versuri. Un fel de a intelege mai direct, fara medieri, cenusa dintre randur'. Cel care stie ca/ Dumnezeu exista/ cu adevarat/ (si citeste poezie!),/ se lasa brusc de scris/ si amuteste.... Enuntul acesta mi se pare punctul de pornire pentru o poezie a tacerii retrase.

Amutirea este una dintre atitudinile poetului prin care-si proiecteaza trairile intr-o discretie bine temperata. El il invoca insistent pe acel cioranian Iov fara lepra (dar avand, spre deosebire de marele parizian, prieteni carora le dedica somptuos poeme) intr-o suferinta permanenta numita singuratate. Autorul cultiva o poezie ne-epatanta, dimpotriva, incercand parca obstinat sa sape fagase tot mai adanci in poeticul traditional, adica romantic, melancolic, obsedat de marile teme existentiale, de functia soteriologica a poeziei, de fundamentul ei in idee (Sunt viu pentru ca sunt livresc).

Nu originalitatea, ci intensitatea este tinta unei astfel de poetici. Efemeride, elegii, engrame contin asadar cele patru cicluri ale volumului.

— Christian Craciun Christian Craciun