Povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara

Povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara, urmată de mărturia lui Cornel Drăgoi. Relatări culese și editate de Irina Nicolau și Theodor Nițu.

Ceea ce îți taie respirația în aceste pagini este să vezi în ce măsură comunismul a fost o crimă organizată la adăpostul legii și legitimată prin minciună. Comuniștii apar ca bandiți legaliști. Ca orice bandiți, ei înjură, bat, torturează, omoară, numai că pentru cele mai teribile atrocități ei au legi. Dinții se smulg în numele poporului, iar «bandiți» și «dușmani ai poporului» sunt cei schingiuiți, și nicidecum călăii. Pentru judecătorii-bandiți, pentru anchetatorii-bandiți, pentru gardienii-bandiți, pentru toți aceștia și pentru crimele lor - nu există legi. Ei sunt legea și ei comit crimele în numele legii lor.

— Gabriel Liiceanu

Uite așa-mi vin în minte... cum mi-au băgat ochelari d-ăștia de tablă, ferească Dumnezeu să știți ce-i asta, și m-a luat de braț, că nu vedeam nimica pe coridor. Și, ori că mi-a pus el piedică, ori m-am împiedicat - că am venit pă brânci, așa, jos. Și el mi-a dat cu bocancu aici, în coastă. Trăiește în Pitești. [...] El are burtă și eu m-am uscat, că mă vedeți cum sunt, numai piele și os. Sunt ca o mască acum, doamnă, de chinurile care au fost pe mine și de inima rea pe care am avut-o. Așa. Și să viu acasă să nu mai găsesc nimic!! Nimic n-am găsit. Dacă mă tăiam la un deget, eu n-aveam cu ce mă lega. Tot ce-am lăsat în casă și în magazia mea și în curtea mea - n-am mai găsit nimic. Nu mai pot să-mi spun tot amaru care a fost în mine și tot chinu cu care m-a chinuit hoții ăștia...

— Elisabeta Rizea