Povestea unei coroane de oțel

Viata in acest timp, ca o perfida ursitoare din baladele lui, i-a luat pe rand macinisul energiilor zilnice. Cosbuc s-a risipit inainte. Munca lui literara, tumultoasa la inceput a urmat intr-o continuitate neintrerupta. A tradus Aeneida, l-a atras fluviul larg al lui Homer cu splendorile lui intinse.

A scris Povestea unei coroane de otel si Razboiul nostru pentru Neatarnare talcuit pe intelesul tuturor. Spirit militant, a inceput sa-si propage credintele in reviste pe cari le-a redactat alaturi cu altii. Literatura pe atunci aparea ca un apostolat. Scriitorul credea in misiunea lui de reprezentant ales al unui neam, el se ivea pe arena de lupta de cate ori o marc problema preocupa multimea.

Pleiada Caragiale, Delavrancea, Vlahuta, disparuta prea devreme dintre noi, intr-o nobila solidaritate rascolea valuri agitate in opinia publica, pastrand insa pe seama scrisului un respect religios, mentinand totdeauna scrupulele onestitatii artistice si prestigiul de atelier. Cosbuc se framanta alaturi de ei. [...] Noi stam smeriti in fata geniului creator al neamului, care si-a rascumparat cu jertfe actul de justitie de care s-a impartasit, si acum, cand staruie inaintea noastra umbra lui Gheorghe Cosbuc, ii inchinam si ei cuvintele scrise pe mormantul marelui florentin in biserica Santa Croce: Onorate Paltissimo poeta!

— Octavian Goga