Povestirile mameibatrane. Satul de la marginea lumii

Imposibil de tintuit intr-o formula oarecare, Radu Tuculescu se lasa greu sedus de programe sau retete in voga. Chiar atunci cand aparent o face, nu cedeaza niciodata definitiv, continuand sa se miste, nelinistit, intre optiuni divergente... facand echilibristica pe lama fina de cutit intre normal si anormal, grav si hilar, patetic si zeflemitor, real si fantastic, umorul negru si cel bonom...

— Monica Spiridon

Acest roman este o combinatie originala de realism magic transilvan si metafictiune rurala foarte fin lucrata, un adevarat regal fabulatoriu plin de umor, mister, suspense si poezie. Din tot acest amestec de real si fantasmatic, de magie fabulatorie si reportaj, de halucinatie si falsa memorie, de livresc si oralitate traditionala, prozatorul reuseste sa creeze o lume vie, cu personaje pe care nu le uiti, o naratiune din a carei lectura te trezesti ca dintr-un vis colorat intens. Cartea este, realmente, extraordinara.

— Paul Cernat

Cred ca m-am nascut cu pana de gasca in mana... De atunci pana azi, inspiratia mea vine din frumusetile si mizeriile lumii... Eu nu am facut parte, poate din fericire, cum spunea bunul meu prieten Petru Poanta, cel care m-a si incurajat sa scriu, din niciun fel de cercuri literare.

Eu am fost violonist. M-au cooptat '80-istii, iar pe cativa dintre ei ii iubesc si imi sunt foarte apropiati si vorbim, dar, in esenta, sunt un singuratic. Dar cred ca asta este un castig, pentru ca eu nu scriu intr-un anumit sablon, nu urmaresc un curent anume, scriu asa cum simt.

Ascult muzica clasica, jazz si, in special, blues. Ore-n sir. De fapt, asa scriu, pe aceste fonduri muzicale. Sunt aproape posedat cand scriu, intru in transa. Am mereu carnetele de diferite marimi prin geanta si, daca ma opresc la o cafea ori un pahar de vin, notez in ele replici ori idei.

Se intampla sa ma intalnesc cu prieteni pe strada si... sa nu-i observ. Cei care ma cunosc, nu se supara... Eu scriu absolut tot, mai intai, cu mana! Cu pixul, unul negru! Scriu doar pe pagina dreapta, stanga ramane pentru corecturi. Scriu greu, dar am in sange, ca sa zic asa, studiul la... vioara.

Scrisul este cea mai buna arma impotriva uitarii. Nu am teme predilecte. Nu ma repet in romanele mele. Temele se nasc din intamplarile mele, din povestile pe care le ascult in diverse medii, din notitele mele, din ceea ce ma surprinde, ma emotioneaza, ma socheaza. Simt ca as lua-o inca o data de la inceput.

Visul meu din copilarie este sa fac ocolul Pamantului. Sunt obsedat de apa, de mare, de ocean, de corabii. Doresc cititori pentru toti scriitorii, ca sa nu simtim ca scriem degeaba.

— Radu Tuculescu Satul

Petra (Petrinzel) este cel mai straniu, mai fantastic, mai incarcat de mister, de alcool si de... sex loc pe care l-am cunoscut prin bunica sotiei, adica mamabatrana din romanul Povestirile mameibatrane. Ea e de vina ca s-a nascut acest roman, ca s-a nascut un tinut de poveste care inseamna o alta Transilvanie decat cea prea mult stiuta, de deal-vale, deal-vale... Alte mitologii, alte sensuri ale vietii, alta viziune asupra dragostei si a mortii, asupra relatiilor dintre barbat si femeie, o alta raportare la diavol si la Dumnezeu...

N-am inventat aproape niciun personaj (in afara de Margolili, dar a existat si pentru ea un model), iar intamplarile sunt, in marea lor majoritate, reale... (Radu Tuculescu)