Proza fantastica. Amintiri din dimineata vietii

Metafizica spiritualitatii noastre populare s-a cristalizat la sat. Acolo era vesnicia vazuta de Lucian Blaga, cheia de bolta a lumii campestre. Dar in ultimul secol, universul bucolic al satului, aureolat de fascinante mituri si eresuri, a suferit mutatii majore. Civilizatia moderna a patruns agresiv, stiinta a dat iama prin taine si mistere.

Spatiul mioritic s-a virtualizat. Transhumanta s-a prefacut in zootehnie sedentara. Pastorii au sarit, brusc, din cioareci in blugi. Transformati in fermieri, in loc de cai si magari, ei calaresc ATV-uri. Sigur, civilizatia este un lucru bun. Cand pe stana oilor se ridica panouri solare e semn de bunastare si progres.

E normal ca noroiul sa dispara sub asfalt si pavele. Dar satul traditional romanesc e pe moarte. Si, odata cu el, se pierde un intreg tezaur spiritual, acumulat in mii de ani de existenta patriarhala. Avand sansa de a cunoaste viata mirifica a satului meu, am incercat sa-mi topesc amintirile in aceste proze fantastice. Marturii ale unei lumi care a fost.