Pudra

Îi stîrnește acestuia un interes înrudit cu cel pentru scenariile polițiste. Senzorialitatea este ascuțită, senzațiile sînt descrise în mod verosimil, dar deloc previzibil. Fiindcă imaginile vin din altă lume. Nu este lumea viilor. Nici cea a morților. Este un spațiu straniu, complet necunoscut, cu care autoarea își familiarizează treptat publicul.

Există de-a lungul întregii povești o lipsă de pudoare, în sensul cel mai larg; fiindcă nici un colțișor al spiritului sau al trupului, nici un drum pe care unul sau celălalt rătăcește nu oprește accesul glasului descriptiv. Totul, fie că e material sau doar energie haotică, își strigă nevoia de a fi descoperit. [...] Ce se întîmplă cînd revii după două zile de moarte clinică? Cum privești lumea după „înviere” și cum ești tu însuți privit cînd trupul tău miroase a moarte, dar emană viață proaspătă?

Vlad Carasiniu este personajul care își lasă toate gîndurile la vedere, astfel încît cititorul să îi poată vizita întreaga viață ca pe un muzeu. Odată cu Pudră, avem - deja la început de 2010 - un roman bun.

— Iulia Iarca

Autoarea și-a conturat deja, cu mînă netremurîndă, un teritoriu propriu, o zonă tematică și un tip de atmosferă care îi asigură vizibilitatea. Agata murind (2003) și Captivul (2006) puneau deja în scenă o zonă crepusculară. Deshumarea unor morminte dragi, iubirea incestuoasă, fîlfîirile abisale și trăirile ambigue, ezitările și paroxismele, toate aduceau vocea naratoarei într-o filiație care include, la drept vorbind, romanul gotic, gustul lui Edgar Allan Poe pentru morbid, atenția lui Zola - dar și a lui Zweig - pentru dimensiunea paradoxală a psihismului și explorarea postpsihanalitică a scufundării în stările de obnubilare, parțială, a conștiinței.

Acum, la început de 2010, Pudră este posibila continuare a unui triptic sau a unei serii de autor relativ unitară în parametrii ei stilistici și de tendință, situînd-o pe Dora Pavel undeva între expresioniștii, romantici, autorii adîncurilor psihologice și degustătorii de scanări ale ființei umane dincolo și dincoace de precizia superficială a unor circumstanțe istorice. [...] Pudră și-a asociat în chip fericit elemente de roman polițist – deci de intrigă și suspans -, una dintre rețetele care, fie și numai schițate, asigură vigilența lecturii.

Registrul dominant al acestui roman este cel nocturn. Moartea - fie ea și aparentă -, amnezia, întîlnirile întîmplătoare ce succed trezirii sînt toate nocturne, iar periplul lui Carasiniu rămîne pînă în final o călătorie celiniană la capătul nopții. [...] În proza Dorei Pavel trebuie să intri în costum de gală, ca la Operă, pentru că vocile te poartă în înalt, scenografia este rafinată, iar partitura te poate duce departe.

— Ovidiu Pecican