Rabdari vrajite. Povesti din anii tineri - Calin-Andrei Mihailescu

In tinerete, Calin era neintrecut in buna dispozitie, cultura, spirit, verva debordanta, energie, farmec, informatie, prezenta de spirit, rezistenta fizica, disponibilitate, agilitate, fler, caldura, sensibilitate, camaraderie - orice. Mare coureur, neintrecut degustator, impenitent cititor, fin fotbalist, neobosit causeur - Calin avea intotdeauna servita, la orice ora din zi si din noapte, atat chinta regala, cat si careul de asi. Si asta fara sa triseze.

Ca si textele sale de mai tarziu, conversatia sa era saturata de poante abrupte (de care te puteai impiedica), strabatuta de imperceptibile, dar abisale crevase (in care te puteai prabusi), minata de calambururi verbale nestavilite, care iti dadeau senzatia ca esti aruncat pe un covor de bile, si indefinit divagata de imprevizibile cascade de asociatii livresti, care te faceau sa percepi sensul a ceea ce este spus ca si cand ai fi fost aruncat intr-un labirint, in care nu puteai sa nu te pierzi, mai inainte de a fi fost invitat (ori obligat) sa iesi...

— H.-R. Patapievici

De ce il iubim pe Calin-Andrei Mihailescu? Pentru ca e plurilingv si multiludic. Pentru ca stie sa rada (un obicei tot mai rar exersat in ziua de azi). Pentru ca e frate de sange poetic cu Serban Foarta si pentru ca a inventat nu pictopoezia, ca Brauner plus Voronca, ci poeziarul sau poemarticolul. Pentru ca e baroc si barocul din fire n-are lecuire. Pentru ca, dincolo de jocurile lui fermecatoare, ideile sunt serioase pentru oricine mai are un dram de minte, inima si literatura.

— Ioana Parvulescu