Raul si existenta umana la Dostoievski

Lucrarea de fata trece cele mai importante creatii ale lui Dostoievski printr-o grila complexa, reunind filologia, filosofia, teologia si, pe alocuri, psihologia descriptiva. Constructul care sta la baza cartii, fenomenologia raului, reprezinta o directie de analiza inedita si plurisemantica. Autorul investigheaza cu succes temele centrale ale lui Dostoievski (libertatea, suferinta, Omul-dumnezeu vs. Dumnezeu-omul, Subterana, crima, sinuciderea, visul, labirintul, dedublarea, Insula fericita etc.) ca structuri ale experientei constiente si ca experiment subiectiv, in cadrul metodologic al fenomenologiei, aratand modul in care clasicul rus s-a raportat la interogatiile despre existenta raului in univers si in fiinta umana.

— Camelia Dinu

Ceea ce da valoare si maretie operei lui Dostoievski este felul cu totul inedit in care sunt descrise fenomenele de rau si cele de bine. Marele ganditor rus are o forta spirituala si un talent literar care il introduc pe cititor in labirintul raului, unde gaseste o anume desfatare spirituala, caci ii sunt sugerate intotdeauna si caile de iesire la lumina. Cel care intra in duhul lui Dostoievski si este - dupa cum se exprima Berdiaev - inrudit, prin framantari si intrebari, cu marele scriitor, acela se intareste spiritual si se schimba, uneori radical.

Viziunea lui Dostoievski despre lume este una antropocentrica. El este preocupat aproape exclusiv de om, cu problemele sale, cu framantarile sale, cu devenirea lui spirituala, insa intr-un mod eminamente religios, crestin. Pentru scriitorul rus, viziunea moderna umanista il abstractizeaza pe om, il indeparteaza de esenta sa, de prototipul sau, care este Dumnezeu-omul, Iisus Hristos.