Regatul disfuncției

Exista, in atit de asteptatul nou volum al Sorinei Rindasu, Regatul disfunctiei, o privire obiectiv, o privire intunecata de tristete care inregistreaza capturi de realitate ca fundal al relatiei cu celalalt, relatie niciodata dusa pina la capat. Avem o carte in care violenta sonora dubleaza violenta de sens, care, la rindul ei, se dedubleaza in toate starile ce compun angoasa: groaza din interior, letargia, zilele putreziciunii, rusinea, frica, disfunctia, dislocarea, ratarea. Resentimentul.

Ingropata sub aparenta unui cotidian plat si inofensiv, se ascunde o lume cu iz apocaliptic, o lume interioara, dar si oglinda ei exterioara - care se prabusesc la unison, explodeaza in imagini acute, intr-un vocabular de atmosfera care promite sa fie o marca a autoarei. Aceasta desfasurare de stari si gesturi nu e o simpla grafie de nevroze personale, ci vorbeste si despre neputinta si deziluziile unei generatii care si-a pierdut suflul si spatiile vitale, multe dintre poeme avind ritmul si incarcatura unor manifeste.

Nu in ultimul rind, exista asa-numitele biografeme despre care vorbea Barthes, presarate in textul confesiv, mai ales in a doua parte, in care radacinile si singele devin pretextele vocalizarii acelorasi straturi de anxietate, de data aceasta cu un bemol pe corporalitate si fragilitate. Cu siguranta, volumul Sorinei Rindasu, debutul ei real, va fi, este deja unul dintre cele mai puternice ale acestui an.

— Florina Pirjol