Resemnarile

Resemnat să viețuiască printre atâtea cohorte de poeți vii sau dispăruți, autentici sau pārāți, începători sau avansați, plini de premii sau cu tașca goală, închinători la Dumnezeu sau apostați, știutori ai tuturor trucurilor acestei arte care nu mai folosește nimănui la nimic sau genuini, băutori fruntași sau abstinenți, îmbătrâniți frumos sau plini de beteșuguri, obișnuit să pregătească tava pe care să le-o pună în față oaspeților veșnic cârtitori, Gellu Dorian continuă să scrie poezie chiar dacă se simte copleșit de agresivitatea celor ce se burică, setoși de glorie, chiar dacă trăiește cu teama-mărturisită de a nu fi citit de nimeni în veci, necum de a încăpea pe vreuna din listele care contează, cică, dar căutând să umple golurile căscate între semeni în lumea aceasta în care totul e de vânzare sau să câștige starea de imponderabilitate, detașarea care să facă posibilă desprinderea de toți și de toate ca de greul pământului...

Siluită, hărțuită, batjocorită de tot felul de ipochimeni care se cred mari, formidabili, fără pereche, care cred că lumea începe și se sfârșește cu ei, ba chiar bătută la fund și trimisă la plimbare de alții cei mai mulți care nu sunt altceva vai! decât niște fantomatice siluete virtuale, Poezia are în Gellu Dorian un apărător în stare să o scape de paraziți, de bube, de închipuiți și de idoli falși, dar, mai presus de orice, un cultivator al ei ars de un foc lăuntric fără cenușă și înzestrat cu putere imaginatorie și energie vizionară.

— Mircea Petean