Rosu pentru pietoni

Diferenta dintre poezia celor mai multi dintre poetii „indignatei” generatii 2000 si cea a lui Ciprian Macesaru este, mutatis mutandi, cea dintre muzica hip-hop si saxofonul lui John Coltrane. Pe de o parte, avem un ritm care se repeta obsedant si niste priviri atintite spre zonele de penumbra ale concretului cotidian, descris in cuvinte fruste, prea putin poetice, de cealalta parte, un sunet invaluitor, adesea improvizat menit sa puna in evidenta trairile de acord fin si indoielile spiritului. Pana la urma totul este o chestiune de gust al cititorului, care poate opta intre concretul unei seri virile printre baietii de cartier si misterul unui son catifelat, vag devitalizat, care razbate in inima noptii.”

— Tudorel URIAN