Scara (AB4)

Nu renunta! Nu renunta nici la cascheta de pe cap, nici la manusile de piele, nici la cacatul ala de bat negru cu care marsaluia turma. Tin minte cand a ridicat capul spre cer, tinandu-si chipiul sa nu alunece si a racnit ca o fiara abia scoasa din cusca. I-am vazut mana strangand cu putere fesele fetii si dintr-o data, cum era cu spatele la mine, a luat-o de gat si a trantit-o in mocirla.

Ma, tre sa intelegi ca pamantul se facuse ciorba si iti acoperea cizmele pana la genunchi. A luat-o, a trantit-o si cu greutate a ridicat bocancii. Am auzit o trosnitura si un sunet ce se infunda intr-un bolborosit. Nu puteam sa imi iau ochii de la figura sergentului, vazuta asa pe jumatate, care zambea si continua sa ii loveasca teasta cu o placere draceasca.

Dupa ce i-a obosit piciorul si-a deschis pantalonii, si-a scos madularul si s-a pisat pe fata ei, in timp ce siroaiele de sange se amestecau cu pamantul inmuiat. Nu se mai distingea ceva. Niciun sunet, niciun racnet, nimic, doar o bolboroseala. Si nu puteam sa imi mut privirea, nu puteam.

Parca dracu’ ma infipse in pamant si ma punea sa ma uit la spectacolul lui. L-am vazut scuturandu-si-o si aranjand-o cu delicatete in pantaloni. Si-a sters fruntea cu batista si de la brau a scos pistolul nemtesc cu patul lat. Nu apucasem sa clipesc cand bubuitura a rasunat in vale ca un tunet, auzit pana hat departe de ecoul rapelor.

Sangele ii tasnise din teasta pe tunica comandantului, ca un suvoi. Ma, atata ceream, macar o moarte dreapta, dupa toate injosirile la care fusese supusa, dar neamtul i-a mai si slobozit cateva cuvinte in limba lui de cacat. A lasat-o...