Scrisoare de restituire

Să le spui oamenilor care te citesc „asta e viața“ e un „act de vitejie” atunci când poezia nu se adună din notele de subsol ale disecării traumei, ci din muchiile ei mereu problematizante, lăsând loc pentru relativitate, pentru buna măsură a atenției la echilibru, stil, „vervă“ și „verb“, și pentru nuanțe. Debutul Andreei Catrina aduce în prim-plan acea poezie onestă, îndeajuns de curajoasă ca să nu tolereze - nici măcar structural - etichete și -isme. Din vâria ei, ca și din atent curatoriata ei acalmie, va putea fi reconstituită o epocă a transgresărilor, confruntărilor, conflictelor și tranzițiilor.

Aceasta eră arhivează nediscriminatoriu „probleme colective“ și „atent selectate probleme personale“, urgente și amintiri, mari și mici întrebări. „Cât e ok să vorbești despre depresie în poezie? Dar despre iubire? Dar despre noi?“ sunt astfel de întrebări cărora vocea proaspătă și impetuoasă pe care Andreea Catrina o conduce (nu întotdeauna pur defensiv) în și prin text nu mai evită să le răspundă.

— Olga Ștefan