Scrisori catre Sfanta Lidia

Un schimb de scrisori imaginar intre o adolescenta din zilele noastre si o sfanta din vremurile apostolice. In balansul dintre copilarie si maturitate, scrisorile acestea si rugaciunile unei sfinte iubitoare o insotesc la trecerea de la liceu la facultate, de la traiul de acasa la cel de la camin, de la o viata fara Hristos la Ortodoxie.

Ma cheama Lidia. Mi-au pus numele bunicii mele agnostice si nu sunt o sfanta, desigur. De fapt, nici macar crestina nu sunt si am aflat de tine abia cand cei din familia mea – mai putin eu – s-au botezat crestin-ortodox acum cateva saptamani. Cand ne-am intors de la biserica, mama a venit la mine in camera si mi-a dat o icoana cu tine.

A tinut sa-mi explice ca o icoana nu este doar o imagine si a insistat ca eu sa consider acest dar ca pe un fel de legatura directa cu tine, cea reala. Desi, vazand amestecul de neliniste si speranta din privirea ei, mi-a venit sa ma ascund, icoana in sine ma pune cumva pe ganduri. De cand mi-a dat-o sta la mine pe birou si, din cine stie ce motiv, ma mai surprind uitandu-ma atent la ea de fiecare data cand raman in camera mai mult de cateva minute...