Semnatura indiana

Semnatura indiana, probabil romanul cel mai autobiografic al lui Radu Sergiu Ruba, aduce in scena un personaj­narator fascinant si devoaleaza, totodata, clarobscurul unei lumi stranii si deopotriva familiare. Intr­un stil ce alterneaza «nivelul zero» cu poezia unei varste ingrate, ce sondeaza atat educatia politica, cat si cea sexuala, si lumea umbrelor cu cea a exploziei senzoriale a adolescentei, Semnatura indiana e un roman menit sa provoace si sa readuca atentia asupra unei generatii care a trait din plin «marea dezamagire» post­68.“ (Bogdan-Alexandru Stanescu)

Radu Sergiu Ruba, nascut la 14 octombrie 1954, in Ardud, Satu Mare, este poet, eseist, prozator si radio­jurnalist. La unsprezece ani, si­a pierdut complet vederea. A absolvit Facultatea de Limbi Straine (franceza­engleza), Universitatea Bucuresti, si a fost pe rand profesor de franceza, lector de engleza in proiectul Cambridge Standard English al British Council Bucuresti, inspector in Ministerul Educatiei si consilier al ministrului muncii. A indeplinit funtii de conducere in Asociatia Nevazatorilor din Romania, implicit, pe cea de presedinte.

Din 1992, realizeaza emisiuni la Radio Romania. A debutat in 1983 cu un volum de poeme, urmat de altele cinci. A mai publicat trei carti de interviuri si eseuri, dintre care una in colaborare cu sotia sa, Nicoleta Ruba, doua volume de proza scurta si patru romane, inclusiv cel de fata. A alcatuit de asemenea o antologie. Romanul sau O vara ce nu mai apune a obtinut premiul Academiei Romane in 2016 si a fost tradus in engleza, italiana si portugheza.

Scriitorul a primit numeroase distinctii in tara si in strainatate, intre care Premiul Ministerului de Externe al Frantei la Festivalul Mondial al Nuvelei Francofone si Ordinul Meritul Cultural al Romaniei in grad de cavaler.

„Am auzit o voce intrand in sala de mese si disparand indata dincolo de usa. Am fost smuls de pe scaun si tarat, de data asta in sus, pe scarile principale. Cautam sa merg incet. Stiam ce voise sa spuna prin politica, imi aminteam ce scrisesem. Aici, pe scari in sus, nevoia de a frana urcatul, de a lungi incetineala ma ajuta sa simt ca facusem ceva ce nu se face, scuipasem unde nu se scuipa, va fi rau de tot.

Intelegeam si ca scrisoarea mea fusese interceptata. Si cat de mult mi­as fi dorit sa­mi aud pseudonimul la Radio Europa Libera, rostit in eter de la München!... De la München, numele meu clandestin odata cu flegma aceea improscata intre ochii portretului exemplar din varful patriei.“.