Sfanta Tomaida din Lesbos, ocrotitoarea casatoriei

Iubirea conjugală nu obligă pe nici unul dintre soți să accepte necondiționat orice atitudine nepotrivită, insultă ori răutate din partea celuilalt. Nicidecum! Dar într-o iubire creștină, în duhul Jertfei lui Hristos, soțul sau soția care iubește cu adevărat, hristic, nu vrea să ajungă în Rai neînsoțit de celălalt, drept care e gata de orice sacrificiu.

Astfel s-a arătat și Sfânta Tomaida, care, deși iubea călugăria, s-a căsătorit, din ascultare față de părinții trupești, recunoscând în căsătoria ei condiția unică și sigură a mântuirii sale și a celuilalt. Asumându-și ca țel veșnicia, n-a încetat să gândească: „Ținta e Raiul; și în Rai trebuie să intrăm împreună!”. Era deplin convinsă că prin mijlocirea soțului își asumase lupte și încercări de dragul Mirelui Hristos.

Ca o martiră a lui Hristos. Făclia virtuților ei strălucea din ce în ce mai tare. Venirea Mirelui Ceresc devenea tot mai dorită. Pregătirea pentru întâmpinarea Lui era tot mai fierbinte. Cu cât pătimea mai mult, cu atât pornirea sa de a intra în noi bătălii duhovnicești creștea. Cu cât i se puneau opreliști dragostei față de săraci, cu atât această dragoste sporea. Cu cât i se puneau piedici iubirii de Dumnezeu, cu atât aceasta se întețea în inima ei.

• Traducere din limba greacă de Gabriel Mândrilă