Și dumneata cum ești, dr. Sacks?

Oliver tace pret de cateva momente, reflectand la acel ultim gand, concentrandu-se pe sushi. Peste toate esecurile mele si suicidul care probabil va termina cu toate, eu am sentimentul ca totusi m-am dezvoltat, ca as fi diferit la 50 de ani fata de cum eram la 40, la 40 decat eram la 30. Nu stiu cum suporta cei care nu se dezvolta. Cum considera el ca s-a dezvoltat? Eu cred ca sunt mai profund. Sunt mai constient de profunzimi si abisuri si de ceea ce cu siguranta am simtit si trait, desi este dificil de exprimat in cuvinte.“ Face o pauza, ofteaza. Dar, fireste, de fapt nu am mers inainte. Eu am mers inapoi. Sunt intr-o stare mai nefericita cu fiecare deceniu.

— Lawrence Weschler Lawrence

Weschler este un editor cu vechime al The New Yorker, director al New York Institute of the Humanities si autorul a peste 20 de carti, dintre careamintim Seeing is Forgetting the Name of the Thing One Sees, Mr. Wilson’s Cabinet of Wonder, Everything That Rises sau Vermeer in Bosnia. Povestea nespusa a doctorului Oliver Sacks.

Trebuia sa fie un alt proiect. Pe atunci imi inchipuisem ceva de genul unei biografii de la mijlocul carierei si luasem notite in acest sens. Dar viata si-a urmat cursul, alte lucruri au inceput sa-mi consume atentia, au trecut decenii, iar eu ma oprisem din arhivarea chestiunilor care tineau de Sacks in felul in care ar fi trebuit s-o faca, daca aveam de gand sa ma apuc de o biografie autentica.