Și voi trăi mereu

Fie ca e marinar, servitoare intr-o taverna de pe muntele Sainte-Genevieve, valet al unui mare pictor sau al unui astronom ori metresa de imparat, fiinta umana se simte ca acasa in Ierusalim, in Bizant, la Venetia sau la New York. [...] De-a lungul timpului pe care il cunoastem, veti fi remarcat nu o data: mi-am schimbat hainele mai des decat ducesa de Guermantes, mai des decat Sanseverina sau prietena mea Nana, draga lui Toulet, mai des decat toate eroinele noastre de roman. Am purtat tunica, toga, cuirasa, val, cazaca, pantaloni, frac, reverenda, veston, dantela, muselina, jacheta, corset, camasa, camasa de zale, salopeta, coif, tunica de zale, malacof, jeansi, crinolina, sutana. Mi-am pus pe mine halatul doctorului, al infirmierei, al farmacistei, al laborantului, al tehnicianului.

Multa vreme tratata cu indiferenta, cu stoicism, cu dispret, sanatatea devine una dintre preocuparile voastre majore, cheia si scopul politicii si stiintei. Pe precursori si pe fondatori inca ii putem distinge. Dar e imposibil sa urmarim stiinta si medicina in aventurile lor fara sfarsit si in dezvoltarea lor.

Ele ma invadeaza cu totul. Se confunda cu mine asa cum m-am confundat eu odinioara cu cuceritorii, cu pictorii si cu poetii. – JEAN D’ORMESSON.

Jean d’Ormesson (1925–2017) este una dintre marile figuri ale literaturii franceze contemporane. Romancier, eseist si filozof, este adesea evocat ca eternul „fericit“, gratie seninatatii sale indelung hranite cultural. Nascut la Paris, intr-o familie aristocratica, in care vederile de dreapta si de stanga se calibrau reciproc prin filtrul catolicismului, contele Jean Bruno Wladimir Francois de Paule Le Fevre d’Ormesson a studiat filozofia la Ecole normale superieure.

Intre 1974 si 1977 a condus prestigiosul cotidian Le Figaro. In 1973 a devenit membru al Academiei Franceze, preluand fotoliul lui Jules Romains, dupa ce obtinuse, in 1971, marele premiu pentru roman al Academiei Franceze, pentru La Gloire de l’Empire.