Sonatina pentru pian Op.3 Nr.2

Sonatina pentru pian (1953), op. 3 nr. 2, ocupă un loc de răscruce în creația lui Doru Popovici. Scrisă la numai 21 de ani, în anii studiilor bucureștene, ea aparține primei perioade creatoare, în care tânărul compozitor elev al lui Paul Constantinescu, Marțian Negrea, Mihail Jora și Mihail Andricu își clarifică instinctiv raportul dintre tradiția clasică, ethosul folcloric românesc și sensibilitatea modernă a secolului XX. Nu întâmplător, această lucrare i-a adus compozitorului un prim mare succes de atelier, deschizând seria partiturilor camerale prin care numele său începe să se impună în viața muzicală românească.

Sonatina op. 3 nr. 2 face parte dintr-un triptic cameral de tinerețe alături de Sonata pentru violoncel și pian op. 3 nr. 1 (1952) și Sonata pentru vioară și pian op. 3 nr. 3 (1953) prin care Doru Popovici își afirmă vocația pentru formele clasice: sonată, sonatină, elegie, lucrări de cameră cu relief tematic puternic și construcție solidă. Chiar dacă dimensiunile Sonatinei sunt mai reduse decât ale unei sonate, gândirea ei este în mod evident una „mare”: fraze lungi, „respirație” amplă a discursului, claritate arhitecturală și un simț al culminațiilor dramatice care trădează deja compozitorul simfoniilor și al operelor de maturitate.