Stadii

Stadii-le Oanei Paler se bizuie pe un singur protagonist narativ, care isi asuma, intr-un dens proces analitic (si auto-analitic), intreaga confesiune (marturie si auto-denunt deodata). E un personaj cam abulic, ruda indepartata cu Meursault, si care comite si el o crima ca act gratuit (sau aproape) pe fondul unui inconfort ontologic resimtit si-n dragoste, si-n relatiile sociale. De meserie programator, el traduce jocurile de calculator intr-o parabola existentiala, punand in joc liberul arbitru si justificand pervertirea lui in contrariu. Un om fara insusiri si el, nimic nu-i iese dupa propria vointa si face dependente care-l irita si-l coplesesc in egala masura. E un om din lumea noastra, asupra careia autoarea s-a documentat scrupulos pentru a o expune intr-o proza de acuta intensitate a observatiei si de pregnanta caracterologica.

— Al. Cistelecan

Suntem atat de intepeniti in marea panza narativa de tip streaming, incat orice incercare de evadare e binevenita. Oana Paler are o credinta nebuna, vintage, in literatura, literatura aceea de pe vremea cand personajele erau radare umane, de cand existentialismul picta un aer macho-martir pe chipul fiecarui erou masculin. In Stadii, personajul ultra-analitic, ultra-plictisit al romanului psihologic din acele vremuri e prins, ca intr-o capcana, intr-o trama politista, intr-o retea narativa de tip netflixhbo, populata de tot felul de membri ai clasei de mijloc noi romanesti, de la hipsteri, la functionari inalti sau IT-isti.

Oana Paler pliaza practic doua genuri, pe cel al unui roman existentialist il indeasa intr-o isteata tensiune politista si creeaza astfel o iesire din rutina narativa a zilei. Drept cadru, aveti o rama aseptica, o Romanie nemurdarita de alte probleme decat de zbucium de film nordic, dragoste in supradoza si sadism moderat.

— Costi Rogozanu Oana