Stalky and Co.

Vara, toti baietii cu capul pe umeri cladeau colibe de dealul acoperit cu orz salbatic din spatele colegiului... mici barloguri scobite in inimile tufelor tepoase, pline de cioturi, radacini si spini, dar – cum erau strict interzise – niste palate incantatoare. Si pentru a cincea vara la rand, Stalky, McTurk si Gandacul (asta se intampla inainte ca ei sa capete demnitatea unui loc de studiu) isi construisera precum castorii un loc de retragere si meditatie, unde fumau. Acum, nu exista nimic in caracterele lor, dupa cum stia Domnul Prout, seful casei, care sa impuna respectul; si nici Foxy, vicleanul sergent de scoala cu parul roscat, nu avea incredere in ei.

Treaba lui era sa poarte tenisi, binoclu si sa se napusteasca precum un uliu asupra baietilor rai. Daca el ar fi pornit singur spre camp, coliba aceea ar fi fost descoperita, pentru ca Foxy stia mendrele vanatului sau; dar norocul l-a facut pe Domnul Prout, a carui porecla in scoala, din pricina marimii picioarelor sale, era Laboi, sa cerceteze de unul singur; si astfel s-a facut ca grijuliul Stalky sa gaseasca urmele talpilor lui chiar pe podeaua barlogului lor intr-o dupa-amiaza linistita in care Stalky ar fi vrut sa uite de Prout si de ispravile lui ajutat de un volum de-al lui Surtees si o pipa noua din lemn de trandafir. Crusoe, la vederea urmelor, nu ar fi actionat mai repede decat Stalky. El a luat pipele, a maturat toate resturile de chibrituri si a plecat sa ii avertizeze pe Gandac si pe McTurk.