Strainii nostriLydia Davis Strainii nostri

Prețuri actualizate de 4 ori pe zi. Bookuria primește un mic comision dacă cumperi după un click, fără cost în plus pentru tine.
Istoricul prețului
cel mai mic preț din toate librăriile, zi de zi, din 16 octombriePrețul n-a mai fost schimbat de pe 16 octombrie.
- Azi
- 59,00 lei
- Cel mai mic
- 59,00 lei16 octombrie
- Media
- 59,00 lei
- Cel mai mare
- 59,00 lei
Anunță-mă când se ieftineșteÎți scriem când prețul scade sub 59,00 lei (cu cel puțin 5%).
Despre carte
Cu mult timp în urmă, când eram tânără, am consemnat în jurnalul meu că mama, care era bătrână, a zis, râzând, că atunci când era de vârsta mea se temea că pleoapele îi devin creponate. Aveam douăzeci și nouă de ani când am notat ce spusese, iar ea avea șaptezeci și trei. Nu știam dacă pleoapele mele erau și ele creponate.
Acum, în timp ce citesc ce am scris la momentul acela, am șaptezeci și doi de ani, aproape vârsta ei de atunci. Cât despre mama, ea s-a dus, e sus, într-o urnă. Și pleoapele ei, amestecate cu restul, sunt acum cenușă. Ingenioasă, abilă și inventivă, Străinii noștri este o culegere de povestiri fascinantă, care confirmă încă o dată geniul unei scriitoare a cărei atenție este transformatoare, dar mai ales dragostea ei sinceră pentru această specie literară și măiestria ei incontestabilă.
Davis este o magiciană... Puțini scriitori din ziua de azi reușesc să confere atât de multă însemnătate cuvintelor de pe pagină.
— Jonathan Franzen
Citește tot
Capacitatea lui Davis de a observa și celebra detaliile este la fel de serioasă și miraculoasă ca întotdeauna.
— Financial Times
- Traducere din limba engleză de Luana Schidu
Recenzii de la cititori
Toate recenziile →Ai citit cartea? Spune-le și altor cititori cum ți s-a părut. Recenziile se scriu din contul gratuit de cititor.
Încă nicio recenzie de la cititori. Fii primul care scrie una!
Alte cărți de Lydia Davis și asemănătoare
Defalcare. Aproape nicio amintireLydia Davis
Defalcare. Aproape nicio amintire
Lydia Davis 34,90 lei
la Libraria Humanitas · 3 librării
Un impuls bizarLydia Davis
Un impuls bizar
Lydia Davis 39,90 lei
la Libraria Humanitas · 2 librării
Eroii. Muritori și monștri, căutări și aventuriStephen Fry
Eroii. Muritori și monștri, căutări și aventuri
Stephen Fry 59,00 lei
la Libraria Humanitas · 4 librării
−84%
ZorzoaneKirsten Smith
Zorzoane
Kirsten Smith 6,00 lei
Cartea numerilorFlorina Ilis
Cartea numerilor
Florina Ilis 9,99 lei
Exit 45Radu Jorgensen
Exit 45
Radu Jorgensen 10,57 lei