Suflet in exil

Din clipa in care am parasit Islazul mitic, demult, in copilarie, mi s a parut ca a inceput exilul. Cutreier de atunci drumuri straine, visand, la propriu si la figurat, ca ma intorc in satul bunicilor. Sunt un pribeag bantuit de dorul bastinei, aidoma atator romani plecati prin lumea larga sa si castige codrul de paine sau sa si afle norocul.

O parte din Romania s a mutat in strainatate, din pricina saraciei si a neajunsurilor de acasa, iar nu impinsi de vreun moft sau capriciu. Sufletul acesta al tarii mele de dincolo de granite este si el surghiunit. Si tanjeste ca odata sa revina in batatura natala si sa sarute tarana stramosilor peste care miseii au pus scutul antiracheta.

Instrainati in propria noastra tara, bajbaim de colo colo, umiliti si cheflii, sub tropaitul de bocanci al stapanilor dintotdeauna. Romania in exil este asemenea mie, chiar daca am ramas tot aici, intr un loc si un prezent fara vreo legatura cu mine, cel de odinioara. Un suflet mai mic ratacit in sufletul inca mare al Patriei izgonite din vatra pentru care s au jertfit mausolee de eroi.

— Marian Nazat