Tată iubit și cel mai credincios prieten. Corespondența Regelui Carol I cu tatăl său, Principele Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen (1866 - 1881)

Principele Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen (1811–1885) este unul dintre cei mai importanți membri din ramura șvăbească a renumitei dinastii Hohenzollern, căreia îi aparțin regii Prusiei (cel mai cunoscut dintre ei fiind Friedrich al II-lea al Prusiei, numit „cel Mare”) și cei trei împărați ai Germaniei. În scrisorile principelui Karl Anton către fiul său, viitorul rege Carol I, predomină subiectele politice și militare. Pe plan politic, tatăl este preocupat să deslușească cât mai bine și să-și informeze fiul despre climatul politic din Europa, la curțile regale și imperiale, la fel și opinia publică, reflectată în ziarele vremii, în legătură cu situația României, pe atunci un stat vasal al Imperiului Otoman.

Carol primise tronul României cu intenția de a face din România un stat suveran și un regat, iar pentru îndeplinirea acestui „proiect de țară” i-au trebuit 15 ani de pregătire a țării, de diferite strategii și tactici politice și militare, și pe câmpul de luptă, și mai ales de multiple strădanii pe plan diplomatic. În toți acești ani, tatăl și-a sprijinit fiul cu sfaturi și informații, cu ajutor diplomatic, dar și cu mijloace financiare. În primii ani de domnie Carol I s-a preocupat de dezvoltarea instituțiilor statului și a infrastructurii necesare pentru a dobândi suveranitatea și pentru a garanta în viitor stabilitatea economică, politică și culturală a țării.

Dialogul epistolar este și o mărturie a dorului dintre tată și fiu: pe de o parte, tatăl, care bolnav fiind, nu mai poate face o călătorie atât de lungă, și pe de altă parte, fiul, care încearcă să își consoleze tatăl, explicând în repetate rânduri motivele amânării revenirii lui, până la destăinuirea istovirii sufletești din cauza neputinței de a-și revedea tatăl timp îndelungat. În cei 19 ani ai corespondenței dintre tată și fiu (1866–1885, anul morții tatălui), Carol reușește să își revadă tatăl de numai șase ori. Corespondența Regelui Carol I cu tatăl său este și o mărturie despre capacitatea de sacrificiu a suveranului pentru împlinirea acestui „proiect de țară” care pentru el a însemnat o misiune pe viață.