Trei pe două biciclete

Luni dupa-amiaza Harris a venit la mine; avea in mana o brosura cu piese de bicicleta. I-am zis:

— Asculta la mine, las-o incolo.

Harris zise:

— Ce sa las incolo?

Eu:

— Prostia aia sau ce o fi, nou-nouta, brevetata, revolutie in ciclism, spargatoare de recorduri, din brosura aia pe care o ai in mana.

El:

— Ei, stiu si eu? O sa avem si pante abrupte in cale; cred ca o sa avem nevoie de frane bune.

Eu:

— O sa avem nevoie de frane bune, de acord. Dar n-o sa avem nevoie de vreo minune tehnica la care nu ne pricepem si care niciodata nu functioneaza atunci cand trebuie.

— Chestia asta functioneaza automat, zise el.

— Nu e nevoie sa-mi spui, zisei eu. stiu din instinct exact ce o sa faca. La deal o sa blocheze roata asa de bine incat o sa fim nevoiti sa caram bicicleta in spinare. Aerul din varful dealului o sa-i faca bine si, dintr-odata, o sa se repare la loc. La coborare o sa inceapa sa se gandeasca ce pacoste a fost.

Asta o sa duca la remuscari si, in cele din urma, la disperare. O sa-si spuna in sinea ei: „Nu sunt buna de frana. Nu-i ajut pe baietii astia, ci numai ii incurc. Sunt o povara, asta sunt!”, si, fara nicio avertizare, o sa ne lase balta cu totul. Asta o sa faca frana aceea. Las-o incolo! Tu esti baiat bun, continuai eu, dar ai o lipsa.

— si care anume? a intrebat el indignat.

— Esti prea increzator, i-am raspuns.

...