Trenul

După o serie de romane parabolice, prin intermediul cărora a forat în adâncimile condiției umane, Gabriel Chifu propune o investigație de tip cvasidetectivistic pornind de la o metaforă: aceea a căii infinite, a căutării care, finalmente, se dovedește a fi o negare radicală a libertății individului de a-și desena și domina propriul destin. Autorul propune o intrigă alertă, cu neașteptate răsturnări de situații, generate de comportamentul unei tipologii umane diverse, contradictorii, purtătoare ale unor mistere întunecate. Într-un proces de necontenită înnoire a mijloacelor sale de expresie - în cazul de față domină analiza psihologică și violența perversă de inspirație gotică -, Gabriel Chifu își reconfirmă statutul de prozator de prim rang al literaturii române de azi.

Trenul este vehiculul în care ne-am putea oricând trezi îmbarcați oricare dintre noi, fie de bunăvoie, în căutarea aventurii, fie aspirați cu brutalitate de ventuzele carnivore ale fatalității.

— Mircea Mihăieș

Mai toate romanele lui Gabriel Chifu revendică o miză majoră, un proiect amplu care vizează o întreagă epocă în ceea ce ține de partea ei de umbră, de ascunsul ei, de ceea ce este revelat abia la anamneză: un adevăr profund, tulburător și inconvenabil. Urcat în trenul de plăcere al utopiei unei microarmonii după model belle époque, îndreptându-se către o Eladă înconjurată de nimbul unei purități partajate între idee și morală, scriitorul angajat, la propriu, pentru a scrie cronica de compartiment a celor care-i sunt tovarăși de călătorie, coboară în plină distopie din trenul care a devenit unul al istoriei. Fiecare stație, fiecare oprire instituie, într-o succesiune care prinde viteză, o nouă versiune a realului, o altă perspectivă, alte interogații.