Ultimul Culianu

Amandoi s-au ocupat de religii si au cautat realul absolut in toate formele de realitate cotidiana. Amandoi au biruit lumea, ajungand mari savanti recunoscuti de toti; si amandoi au incercat sa realizeze in mod subversiv absolutul – unul cu indrazneala savantului universal, celalalt cu strafulgerarea geniului revolutionar. Descoperirile lor ar fi putut schimba din temelii o cultura.

Dar dupa disparitia lor nu a urmat nimic. Strapungerile si iluminarile prilejuite de creatia lor au ramas, in tarile care le-au dat nastere, lipsite de orice consecinte. Odata ei plecati, noi am recazut in intuneric. Bajbaim, complet lipsiti de geniu.

— Horia-Roman Patapievici

Carui tip de om ii adreseaza ultimul Culianu iluminarile sale? se intreaba Horia-Roman Patapievici. O intrebare gemelara: carui tip de om i se adresa Giordano Bruno inainte ca intregul proiect al Renasterii, cu a sa mundus imaginalis, sa fie blocat de Reforma si Contrareforma? Portretul acestei umanitati este portretul ultimului Culianu, un portret de reflex utopic, cum observa si autorul, la antipodul omului recent:...este omul cu cap de savant, inima de adolescent, curiozitate de experimentator, acribie de filolog, vastitate de computer, rapiditate de microprocesor, claritate de matematician si putere de a trai orice fel de viata ca pe o forma de tehnologie avansata proprie cyborg-ului.

Cartea mi se pare exemplara nu numai prin argument si acribie, ci si prin faptul ca restituie o personalitate atat de complexa precum Ioan Petru Culianu spatiului culturii romane, o cultura care nu a stiut sa valorifice intuitiile celor cateva personalitati prestigioase care o consacra universalitatii.

— Angelo Mitchievici