Un centimetru de timp

Nu e prima carte a lui Doru Arazan pe care o citesc, dar este - in mod ciudat - cea mai adanc omeneasca. Spun „in mod ciudat”, pentru ca aceasta cadere in dragoste fata de fiintele din jur ar fi fost mai la locul ei in proza, in romanele pe care i le-am citit si care mi-au placut. Dar era inca doar literatura, in timp ce acest mare poem postmodern urca din cuvant in aura lui toata incarcatura de realitate pe care indrazneste sa o prelucreze.

Rareori mi s-a intamplat sa vad cum, intr-un poem postmodern cu intamplari si personaje, la temperatura poeziei, realitatea se topeste intr-o magma fierbinte de bunici si nepoti, si parinti, si copii, curgand ca un fluviu al iubirii spre sfarsitul, aproape idilic, al lumii. Imn inchinat familiei, traditiei, mostenirii binelui din generatie in generatie, acest poem dovedeste emotionant ca poezia este ceea ce ramane dupa ce, in afara dragostei, nu mai exista nimic.

— Ana Blandiana

Toate textele sint al dracului de triste, asadar extrem de frumoase. Sigur ca-i faci pe prosti sa se simta nasol, iar ei vor sa se simta fericiti, Un centimetru de timp mi-a adus aminte ce mi-a spus cindva, acum 25 de ani, patronul editurii: mi-a placut, dar nu poti sa scrii si tu ceva vesel, ca ai umor, vine lumea de la munca, se apuca sa te citeasca si se intristeaza. Nu stiu nici eu ce sint, amesteci genuri in chipul cel mai fericit – si proza, si jurnal, si poezie. Mai ales poezie. Ma bucur tare, tare mult ca le-ai scris, si ma mir imens ca ai pus minunatiile astea pe retea. Publica-le!

— Razvan Petrescu Doru