Un yankeu la curtea regelui Arthur

Legile excesive si obiceiurile despre care se vorbeste in aceasta povestire au caracter istoric, asa cum au si faptele folosite pentru a le exemplifica. Nimeni nu pretinde ca aceste legi si obiceiuri au existat in Anglia secolului VI; nu, se pretinde doar ca, in masura in care ele au existat in civilizatia engleza sau in alte civilizatii ale unor timpuri mult mai indepartate, putem fi incredintati ca nu e nicio calomnie la adresa secolului al VI-lea daca presupunem ca ele functionau si atunci. Este pe deplin legitim sa presupunem ca oricare dintre aceste legi sau obiceiuri ar fi lipsit in acele vremuri indepartate, locul ei ar fi fost luat, cu abilitate, de una inca si mai proasta.

Intrebarea daca exista acel lucru numit dreptul divin al regilor, nu-si afla raspunsul in aceasta carte. A fost considerata o chestiune prea incurcata. Ca in fruntea unui popor ar trebui sa fie o persoana cu un caracter nobil si abilitati exceptionale, a fost un fapt dovedit si de netagaduit.

Ca Divinitatea ar trebui sa faca aceasta alegere a fost, tot asa, un fapt dovedit si de netagaduit; prin urmare, ca El o si face, asa cum se sustine, a fost o deductie inevitabila. Dar asta numai pana cand autorul acestei carti s-a intalnit cu Madame Pompadour si Lady Castelmaine, si cu alte personaje nobile din aceeasi categorie; acestea s-au dovedit a fi foarte greu de incadrat in schema, asa ca s-a considerat a fi mai bine ca aceasta carte (ce trebuie sa apara in aceasta toamna) sa-si urmeze cursul, iar apoi sa ne pregatim sa rezolvam problema intr-o alta carte. Este, fara indoiala, un lucru ce ar trebui rezolvat si eu nu voi avea, oricum, nimic special de facut iarna viitoare.

— Mark Twain