Uneori trebuie sa te astepti la mai mult

Inca neimbacsite de livresc, versurile Isabelei Nicoara strabat teritoriul relatiei erotice dintre El si Ea cu o autenticitate care nu vine numai din inocenta, ci si din convingerea ca poezia este un dat fundamental al fiintei, fara de care nimic nu are sens. Un eros mentalizat si problematizat, nu insa pana la osificarea conceptuala, caci poeta prefera sa ramana in sfera intelesurilor existentiale. E de apreciat atat bunul-gust de a evita moda minimalismului (care, de cele mai multe ori in poezia tanara de azi, este doar mizerabilism si vulgaritate gratuita), cat mai ales brevilocventa discursului poetei.

Care brevilocventa ne spune ca Isabela Nicoara simte responsabilitatea limbajului si nu risipeste poezia pentru a comunica fleacuri. Cautarea unei limpezimi a gandului si a unui sens al poemului e si ea vizibila. Daca va ajunge la o mitologie lirica personala, asa cum lasa sa se intrevada multe dintre textele prezente in acest volum, vom putea vorbi despre Isabela Nicoara ca despre un poet autentic.

— Razvan Voncu