Urcăneștii

Apoi vad copilaria mea, mizeria si lupta mea pentru biruinta, vad totul: lelea Anica, batrana cu degetele incarligate, batranul badea Ioan cu fata lui arsa de soare, casa noastra in varful dealului, aud freamatul salcamului din colt, respir aerul curat din cimitir, vad casa noastra, campul, satul invaluit intre pomi ca intr-o padure verde - vad toata copilaria mea imbracata in haina trandafirie a visului din Primavara vietii - vad totul - traiesc inlantuirea micilor intrigi ale babelor din sat, aud sunetul clopotului ascutit, al cingataualor de la boi, cantecul cocosilor, pocnetele bicelor si strigatele oamenilor. Si padurea verde, Simeria, noptile senine, lucirea stelelor si farmecul lunii care m-a imbatat si m-a adormit de atatea ori. Vad pe Ludovica primarului, Victoria lui Cozma, fata inalta si curajoasa care m-a batut si m-a scapat de bataie de atatea ori.

Si-mi vine sa le scriu. Sa prind toata lumea, tot aerul, toate firele de iarba de pe tintirim intr-o opera care sa miroase a primavara, a flori, a fum de baligar, a vis si a fericire. - Pavel Dan, Jurnal.

Si, oricat de paradoxal ar parea, batranul Urcan nu bate drumurile numai pentru a aduna avere, ci si dintr-o inclinatie spre saracie si umilinta, dar si pentru altceva: pentru a se culca sub cerul liber, cu capul pe o piatra, in mijlocul campurilor. El fuge de-acasa pentru a rupe legaturile cu satul, cu familia si pentru a se regasi singur cu drumurile, cerul, pamantul. Este bogat si n-are nevoie sa faca avere; nu este nici macar zgarcit, pentru ca vinde aproape pe nimic ce a obtinut cersind sau daruieste; el vrea bogatia si, in acelasi timp, se detaseaza de ea.