Vânturile, valurile… Jurnal (hibernal) de călătorie în Portugalia

#html-body [data-pb-style=J3IV2DB]{justify-content:flex-start;display:flex;flex-direction:column;background-position:left top;background-size:cover;background-repeat:no-repeat;background-attachment:scroll}„Am fost nedreaptă cu Portugalia. Și asta pentru că, de fapt, eu m-am îndrăgostit de ea într-o vară, cu un deceniu în urmă, când soarele său mi-a dezmierdat pașii, făcându-mă dependentă de toate ale sale: de drumurile pietruite ale Alfamei, de foșnetul valurilor ce legănau corăbiile marilor conchistadori, porniți spre Lumea cea mare ca să o descopere, de tânguitoarele melodii fado, răzbătând din cluburile fierbinților nopți din Lisabona. Da, atunci m-am îndrăgostit eu de ea, însă de scris despre ea, scriu abia acum, după 10 ani în care și viața m-a asprit, dar și pașii m-au condus aici fix în cel mai nepotrivit moment al anului…

O carte scrisă ca un jurnal de călătorie despre iarna portugheză. Despre vânturi, valuri și ploaie măruntă, sâcâitoare, toate în măsură să vă facă să vă blestemați decizia de a călători aici. Dar țara nu arată așa decât puțină vreme din an, taman cum, când iubirea pentru ea m-a împins s-o revăd.

Însă nici măcar încruntarea cu care m-a privit de această dată nu a reușit să-i știrbească farmecul. Chiar și de sub umbrelă, chiar și cu gulerul ridicat și fața protejată de vânt, Portugalia se vede fascinantă. Și nu-i estompează iarna nici culorile, nici aromele fine și nici freamătul interior de frumoasă dintr-o pădure adormită.