Vesnicia sau (ne)murirea digitala?

Veșnicia sau (ne)murirea digitală? De la pandemie la molima informațională, vorbirea deșartă, lăcomie și akedie.

Am creat instrumente mai puternice decât capacitatea noastră de a ne înțelege limitele în utilizarea lor. Asistăm la o formă de haos ontologic, nu știm în ce categorie să încadrăm noile sisteme. Au ajuns să vorbească precum noi, dar nu au viață, par să ne înțeleagă, dar nu simt nimic. Un fel de cutie pe care nu știm unde s-o punem, un fel de specie extraterestră, originară din noi înșine și totuși străină de chipul lui Dumnezeu.

Inteligența artificială este omniprezentă, atotștiutoare în aparență, omnipotentă în aproape toate domeniile. În orice caz, apare într-un moment în care punctele noastre de referință se prăbușesc, memoria colectivă se dezintegrează, iar legăturile sociale slăbesc. Inteligența artificială oferă o nouă iluzie de control asupra vieților noastre. Mai presus de toate, ne dezvăluie neajunsurile și, fără o educație cu privire la utilizările și capcanele sale, riscă să le exacerbeze.