Voci cu defect special

Sunt un om plictisit si plicticos si enorma mea satisfactie perversa e sa va plictisesc, spune una din vocile Ofeliei. Dar bestiarul sau nu plictiseste: iepurele de alabastru care o vampirizeaza, pestisorul de aur depresiv, o vulpe calare pe jumatate de felie de pizza sau un gandac care fumeaza pipa; palaria gri cu aripi rosii a lui Anghel, paznicul parcului, Ianos, Dumnezeul programatorilor, un aurolac care o trece peste Styx, in gara, securistul care i-a pus un cip in creier, tortionarul. Imaginile iconice ale ultimilor ani se inghesuie, si ele, in imaginarul cititorului: de la #rezist la finala Simona-Wozniacki, de la Casa Alba la Catedrala Mantuirii Neamului si, de la Einstein si Hawking, la buzele Angelinei Jolie; Adrian Copilu Minune si Supreme Leader Snoke, Ion Muresan, "satul de discutii", si Dan Sociu, care-a vorbit incrancenat la lectura ei.

Jurnalul Ofeliei Prodan, in care sunt prinse momente si personaje din viata ei dar si anxietati de profunzime, notate cu o aparenta relaxare conviviala, nu plictiseste deloc cititorul. Il duce insa in zona de intensitate a poeziei.

— Radu Andriescu

Paginile jurnalului Ofeliei Prodan pot fi privite ca niste ritualuri de initiere rostite pe mai multe voci sau coarde, in care autoarea coboara in apele pe cat de adanci, pe atat de tulburi ale propriului subconstient, pentru a aduce la suprafata, in chip de ofranda, fragmente mai vechi sau mai noi de amintiri, sentimente si frustrari nedigerate pana la capat, precum si alte reziduuri ale vietii sale intime, diurne, dar mai ales nocturne, intr-o confesiune tulburatoare, lucida, ce are menirea de a-i limpezi sentimentele, relevand o alta fata, nefardata, a chipului sau launtric.