Vremea Femeii-rechin

Romanul Vioricăi Răduță este o frescă amară și poetică a Bucureștiului de azi - o ființă bolnavă și îmbătrânită, chiar muribundă, un loc în care trecutul se evaporă printre crăpăturile ruinelor, iar prezentul e o luptă surdă pentru supraviețuire, nu pentru idealuri. Este romanul poetico-satiric al unui oraș prăbușit, care moare în fiecare zi și care își uită trecutul și își devorează visurile, demnitatea și valorile. La fiecare colț de stradă sau în pragul fiecărei clădiri istorice, istoria sa își pierde noblețea.

Prin alternarea planurilor temporale și a vocilor narative, Bucureștiul devine un personaj în sine, trecutul său strălucitor (Micul Paris) contrastând cu prezentul său murdar, dezolant, corupt. Firul narativ pornește de la imagini ale Podul Mogoșoaiei și ale Kilometrul Zero, evocând un București al vremurilor boierești, apoi trece într-o critică acidă a prezentului: oameni slugarnici, instituții corupte, intelectuali degradați, o lume literară stătută. Instituțiile culturale și administrația sunt prezentate ca focare de impostură, parazitism și slugărnicie, iar personajele, caricaturizate, sunt mai ales figuri corupte, funcționari blazați și scriitori decrepiți.

Peste toți se ridică o femeie feroce, care sfâșie ultimele iluzii și ultima brumă de sens. Scris cu nerv, ironie și luciditate dureroasă, Vremea Femeii-rechin e o călătorie nemiloasă și pe alocuri melancolică prin ruinele Bucureștiului și ale sufletului nostru, o oglindă crudă în care fiecare cititor va recunoaște, măcar pentru o clipă, realitatea.

— Dana Pîrvan