Ziua in care ai murit

Sa incerci sa descrii al doilea roman al Theodorei Savuli, Ziua in care ai murit, e ca si cum ai vrea sa bagi o generatie intreaga la vivisectie si sa intelegi ce vezi acolo, in timp ce subiectul se zbate pe masa, fara sa cunosti notiunile de baza. Cuvantul care ar putea caracteriza romanul este onest. Este o carte care trebuie nu doar citita, ci sondata in profunzime, intuite motivele, intelese personajele si contextul in care se afla acestea.

Limbajul, pe alocuri mult prea liber dupa standardele artificiale induse de o societate careia ii este frica sa se vada pe ea insasi, este un mijloc de a striga lumii nosce te ipsum!, cunoaste-te pe tine insuti! si, mult mai important, un mijloc de a scoate la suprafata o realitate indeobste ignorata, ascunsa de prea mult corporatism, de prea multa negare a existentei unei generatii care se vrea libera, departe de stereotipurile care ne fac sa strambam din nas atunci cand ceva nu se mai potriveste cu viziunea noastra asupra unei lumi stransa in menghina conformismului. Dupa ce a fost Blocata intre cadavre, Bia, Lupoaica, isi proiecteaza umbra asupra lui Alex, fratele ei, protagonistul si povestitorul romanului Ziua in care ai murit. Lupoaica s-a intors, iar prezenta ei, mai mult intuita pana spre finalul cartii, te face sa te intrebi dupa care colt se ascunde. Pentru ca poate fi oriunde.

— Radu Prodan