Cartea verii 2018 vine de la editura Nemira și colecția Damen Tango – romanul Bărbatul care n-a mai sunat, de Rosie Walsh, este o poveste de dragoste sfâșietoare, umbrită de un secret întunecat: oricine a așteptat vreodată în zadar să sune telefonul și la capătul liniei să fie persoana iubită va citi cartea cu sufletul la gură.
Cartea poate fi cumpărată cu reducere de aici.
Cartea se lansează în această vară în Marea Britanie, în Statele Unite ale Americii și în alte peste 20 de țări.
Imaginează-ți că întâlnești un bărbat, că petreceți împreună șase zile de neuitat și că te îndrăgostești nebunește de el. Sentimentul este reciproc, o simți cu toată ființa ta. Așa că, atunci când pleacă într-o călătorie și promite să te sune de la aeroport, nu ai niciun motiv să crezi că n-o va face. Dar el nu mai sună.
Săptămânile trec, toți prietenii te îndeamnă să-l uiți, dar tu știi că trebuie să i se fi întâmplat ceva, trebuie să existe un motiv pentru tăcerea lui. Și dacă descoperi că există într-adevăr un motiv, că ai avut tot timpul dreptate? Dar că motivul este singurul lucru pe care nu vi l-ați împărtășit unul altuia? Adevărul.
„Un roman ca un puzzle. Sfâșietor și înduioșător în acelaşi timp.“ Jill Santopolo
Rosie Walsh locuiește în Bristol. Sub pseudonimul Lucy Robinson a scris articole pentru revista Marie Claire, despre dragoste și ritualul întâlnirilor. Cu același pseudonim a publicat mai multe romane în Marea Britanie. Bărbatul care nu a mai sunat este prima carte publicată cu numele real, iar drepturile pentru traducere au fost cumpărate în 31 de țări deja. A cântat la vioară într-o orchestră, a făcut yoga, a lucrat la un centru de voluntariat împotirva analfabetismului și e pasionată de gătit, teatru și plimbări pe coastă.
Impresii de lectură, cartea Bărbatul care n-a mai sunat, de Rosie Walsh
Deşi este un roman de dragoste încărcat din belşug cu suspans, abordează atât de multe subiecte actuale, încât nu ai cum să nu te regăseşti măcar într-o părticică din el. Printre acestea, se numără: felul în care oamenii gestionează doliul, divorţul, infertilitatea, bolile mintale, datoria faţă de familie, problemele adolescenţei, relaţiile nepotrivite, relaţia cu noi înşine şi felul în care ne vedem, felul în care facem faţă unor evenimente neplăcute din trecut etc. – Laura Frunză
E genul de roman cu care nu ai cum da greș, are suspans, poveste răsucită și emoție cît cuprinde, iar noi toate/toți am fost părăsiți fără vreo explicație, ne-au murit oameni dragi și am fost în situații care păreau imposibile. – Petronela Rotar
Una dintre cele mai frumoase și emoționante romane care ne-au trecut prin mână în ultima vreme, Bărbatul care n-a mai sunat, de Rosie Walsh, este cartea pe care trebuie să o descoperi și tu în această lună. Nu de-alta, dar îți promitem că ne vei mulțumi pentru această recomandare. – Bianca Sterie, Alist Magazine
Vă invit să descoperiți Bărbatul care n-a mai sunat, o poveste care se construiește pe parcurs, din bucăți, ca și cum ai îmbrăca un corp gol de manechin cu cele mai frumoase haine pe care le-ai găsit în magazin și, odată ce ai terminat, te depărtezi puțin să-ți admiri reușita. – Literatura pe tocuri
Știți cum e conceput? Ca un labirint. Eu așa l-am perceput. Sunt zeci de căi către ieșire și pornești pe fiecare plin de speranță și convins că acela este drumul. Exact când crezi că ești aproape, dai peste o fundătură. Un lucru la care nu te-ai fi gândit. Te întorci și spui „ei, bine, la asta nu m-am așteptat”. Simți fiorii dați de starea de euforie care te cuprinde, simți suspansul și misterul năvălind peste tine și peste drumul nou pe care îl începi. Construit cu migală, sensibil și fragil ca o pânză de păianjen, romanul acesta ți se insinuează în suflet fără să îți dai seama. – Anasicartile
Totul este imprevizibil, fiecare pagina intoarsa este o aventura si esti surprins adesea, fie intr-un sens bun, fie intr-unul rau. Misterul este si el prezent, dar creaza o tensiune pozitiva, care te tine alert si te face sa termini cartea in timp record. Eu nu am lasat-o din mana in weekend, a fost o cursa cu timpul si cu rabdarea mea. M-au atras foarte mult elementele de umor, modul in care Rosie a mizat pe destin, dar si pe echilibrul frumos pe care l-a insuflat cartii, neavand exagerat de multe idei siropoase si exagerate. A fost exact ce trebuie, astfel incat toata povestea sa capete o tenta de realitate. – Ramona, Goodreads
Rosie Walsh te şochează astfel încât la final rămâi cu un mare CE???? tatuat pe buze şi în minte. Apoi, îşi face apariţia negarea, revolta şi totuşi laşi o portiţă deschisă fiindcă, în final, ar trebui ca orice rău să fie spre bine. Dar ce bine pot culege Sarah şi Eddie când unul este protagonistul suferinţei celuilalt, iar celălalt poartă amintirea regretului mistuitor al celuilalt? Bărbatul care n-a mai sunat este un haos dulce-amărui din care îţi vei reveni cu greu. Vei rămâne cu un sentiment ambiguu despre un viitor ce nu poate fi construit pe un trecut ştanţat cu suferinţă şi totuşi cu ideea că toată farsa destinului se vrea transformată în strălucire, fericire şi iubire. – Diana Macovei, Booknation
Bărbatul care n-a mai sunat este ACEA poveste care te emoționează până la lacrimi, despre ACEL om care îți dă lumea peste cap. Este o poveste înduioșătoare ca o adiere de primăvară și tulburătoare ca o cursă într-un montagne russe. Un adevărat carusel de emoții. Nu este o altă poveste de iubire, ci este o poveste despre paradoxul iubirii – despre cât de simplă și de complicată în egală măsură este iubirea, despre suflete pereche. O lecție despre acceptarea adevărului și asumarea greșelilor, despre familie, prietenie și iertare. Da, merită cu adevărat să o citiți. O carte ca un prieten bun, care te ia în brațe și îți redă speranța atunci când crezi că ai pierdut-o. În oameni, în iubire, în șansă. – Iustina Dinulescu, momenteinviata
Fragment din cartea Bărbatul care n-a mai sunat, de Rosie Walsh
– Am auzit că plângi după un bărbat, a spus.
– Nu cred că plângi e cuvântul potrivit, a adăugat repede Jo. Ea e mai degrabă… confuză.
Zoe s-a întors spre Jo, dar n-a răspuns nimic.
Mă surprinsese s-o văd pe Jo în seara asta. Nu-i plăcea Zoe și nici nu ascunsese asta. (Nici mie nu-mi plăcea Zoe, dar mă pusesem de acord cu mine însămi că o să mă străduiesc. Zoe își pierduse ambii părinți în incendiul de la stația de metrou King Cross, în 1987, și pe oamenii cu o astfel de scuză trebuie să-I ierți.)
Zoe și-a dat după ureche o șuviță de păr blond-deschis.
– Deci ce se întâmplă?
– Probabil că povestea e întocmai cum a relatat-o Tommy, am spus. Am stat o săptămână împreună. A fost… ei bine, special. El a plecat în vacanță, a zis că o să mă sune înainte să decoleze, dar n-a sunat și nu mai știu nimic de atunci. Cred că i s-a întâmplat ceva.
S-a încruntat ușor.
– Cum ar fi ?
Am zâmbit timid.
– I-am cam înnebunit pe Jo și pe Tommy cu teoriile mele. Nu cred că mai are rost să le reiau.
– Chiar deloc, a zis Tommy. Suntem la fel de nedumeriți ca tine, Harrington.
Iar Jo, deloc nedumerită, dar care nu voia să stea umăr la umăr lângă Zoe, a fost de acord.
– Chiar e un mister, a explicat ea. Sarah i-a lăsat un mesaj pe pagina de Facebook, întrebând dacă știe cineva ceva despre el, dar încă n-a răspuns nimeni. N-a intrat pe WhatsApp sau pe Messenger de câteva săptămâni, iar pe conturile lui din social medii e liniște.
– Media, a zâmbit Zoe. Social media e corect.
Cu o mișcare scurtă și îndemânatică din încheietură a ridicat tăițeii perfect înfășurați din supa ei. A mâncat un moment, părând gânditoare. Apoi:
– Lasă-l! a spus apoi, pe un ton decisiv. Pare slab. Meriți ceva mai mult decât un bărbat slab, Sarah.
Conversația a trecut la atentatele din Turcia, dar mi-am dat seama că m-am întors la Eddie după câteva minute. Ce e în neregulă cu mine? mă gândeam disperată. Ce am ajuns? Orice făceam, oricât de serioase
erau evenimentele din jur, păream capabilă să mă concentrez pe un singur lucru.
Probabil că va trebui să-l uit, iată un gând care-mi tot dădea târcoale.
Probabil că va trebui să accept că pur și simplu s-a răzgândit. Ideea mă paraliza, neîncrederea mă amorțea. Și totuși, trecuseră trei săptămâni de când ne luaserăm la revedere și încă nu primisem nicio veste de la el. Și nimeni nu răspunsese – nici măcar nu remarcase interesul meu pentru el – pe pagina de Facebook.
– Iar am pierdut-o, a spus Zoe.
– Nu, nu, doar mă gândeam la Turcia, am răspuns eu, roșind.
– Toți am iubit și am pierdut, a zis Zoe din senin. Cel puțin indicele tău de masă corporală este scăzut.
– O! Serios? am replicat șocată.
Nu era imposibil. Nu aveam poftă de mâncare și alergasem în fiecare zi, doar pentru că îmi provoca o durere în piept altfel decât cea obișnuită.
– Aș putea să mă uit la orice femeie de pe pământ și să-i spun indicele de masă corporală, a zâmbit Zoe.
N-am îndrăznit s-o privesc pe Jo, dar eram destul de sigură că „aș putea să mă uit la orice femeie de pe pământ și să-i spun indicele de masă corporală “ urma să apară în conversațiile viitoare.
– Unul dintre avantajele-cheie ale inimii frânte, a continuat Zoe. Slăbești și te tonifiezi. Arăți fantastic!
Și-a pus unul peste altul picioarele subțiri, perfect tonifi ate, și a pescuit un crevete din castron.
După ce am strâns masa, mă simțeam epuizată. Prea epuizată ca să desfac bomboanele pe care le cumpărasem cu intenția de a pretinde că le-am făcut eu însămi. Prea epuizată ca să-mi pese măcar că verifi c cu nonșalanță pagina de Facebook a lui Eddie, în timp ce fac cafea.
Așa că am ajuns să mă uit în gol pe profilul lui o bună bucată de vreme, până să-mi dau seama că în sfârșit îmi răspunsese cineva. De fapt, îmi răspunseseră doi oameni. Am citit postările o dată, de două ori, de trei ori, apoi am trecut prin bucătărie și i-am pus telefonul în față lui Tommy.
A citit postările de câteva ori, înainte să-i dea telefonul lui Zoe, care le-a citit o dată, n-a zis nimic, apoi i-a pasat telefonul lui Jo.
Gândurile mi se învârteau ca într-o tornadă.
– Ei bine, a îndrăznit Tommy, cred că îți datorăm scuze, Harrington.
S-a uitat lung la Zoe, care probabil că nu-și ceruse scuze niciodată în viață.
Cald. Era prea cald. Mi-am dat jos cardiganul, care a căzut pe podea.
Îmi vâjâia capul când m-am aplecat după el. Îmi era mult prea cald.
– La naiba! a exclamat Jo, ridicând privirea din telefon. Poate chiar ai avut dreptate.
– O, fi i serioasă! a râs Zoe. Postarea asta nu înseamnă nimic.
Dar, pentru prima oară de când îmi aduceam aminte, Tommy a contrazis-o.
– Nu sunt de acord, a replicat. Cred că asta schimbă tot.
Azi după-amiază, un Alan pe care nu-l cunoșteam îmi răspunsese
la mesaj:
Tocmai m-am uitat pe profi lul lui din același motiv și am văzut postarea
ta, Sarah. A plecat fără să dea de veste după ce a contramandat vacanța de
săptămâna următoare. Ți-a scris cineva de asta? Dă-mi de știre, dacă afl i ceva.
Apoi altcineva, Martin, scrisese:
Mă gândeam la același lucru. N-a mai venit la fotbal de câteva săptămâni.
Ce-i drept, se știe că nu e de încredere, dar asta întrece orice limită.
Îmi pare rău să spun că aseară am fost făcuți praf cu 8-1. Un episod rușinos
în lunga și magnifi ca noastră istorie. Avem nevoie de el.
Câteva secunde mai târziu, același tip, Martin, a postat o poză cu Eddie și a scris:
Găsiți-l pe acest bărbat. #UndeEsteWally
Și în final:
E inacceptabil că hashtagurile n-au semne de punctuație.
M-am holbat la poza lui Eddie, cu o halbă cu bere în mână.
– Unde ești? am șoptit îngrozită. Ce s-a întâmplat?
În tăcerea care a urmat, mi-a sunat telefonul. Toată lumea mă privea. Am răspuns. Era un număr ascuns.
– Alo?
Tăcere – o tăcere de om –, apoi s-a întrerupt.
– A închis, le-am zis.
– Cred că ai avut dreptate, a recunoscut Jo după o lungă pauză. Se întâmplă ceva foarte ciudat.
