Noutăți și știri

Grupul Editorial Corint la Târgul Internațional de Carte de la Beijing (BIBF) 2019

BBookuria · 2 septembrie 2019 · 1 min de citit
Foto: Târgul Internațional de Carte de la Beijing

În perioada 21-25 august 2019 a avut loc cea de-a XVI-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Beijing. Cu ocazia sărbătoririi a 70 de ani de relații diplomatice între China și România, țara noastră a avut statut de invitat de onoare, organizând lansări, lecturi, dezbateri, expoziţii, spectacole de teatru, concerte și evenimente culturale conexe.

Unul dintre cele mai importante evenimente ale României la acest târg a fost lansarea volumului Istoria românilor de acad. Ioan Aurel-Pop, o ediție prescurtată a variantei în limba română, special concepută pentru publicul din Republica Populară Chineză, ediție ce conține numeroase referiri la istoria poporului chinez, din dorința de a face mai accesibil și mai atrăgător textul istoric.

Evenimentul s-a desfășurat la Scena Autorilor din cadrul BIBF, în prezența unui public numeros care și-a manifestat interesul pentru acest titlu prin numărul mare de întrebări pe care le-a adresat autorului, întrebări care au venit mai ales din partea studenților prezenți la eveniment. La acesta au participat: autorul, acad. Ioan-Aurel Pop, doamna Secretar de stat Irina Cajal, reprezentanți ai ICR și ai editurii.

Printre evenimentele importante organizate la Beijing s-a numărat și lansarea cărții China cea de taină, semnată de producătoarea TV, Marina Almășan. Lansarea a avut loc în pavilionul central și s-a bucurat de un succes răsunător, sala fiind plină de personalități din China, dar și de reprezentanți ai României. A urmat o dezbatere cu autori și reprezentanți ai grupurilor editoriale din România, Japonia și Statele Unite ale Americii despre promovarea Chinei prin intermediul cărților și a jurnalelor de călătorie semnate de străini. Activitatea s-a încheiat cu o ceremonie fastuoasă de decernare a premiilor pentru implicarea în dezvoltarea proiectului de carte Silk Road – „Writing on China by Foreigners”. Marina Almășan, precum și Grupul Editorial Corint, au primit câte un astfel de premiu pentru susținerea obiectivelor proiectului.

Comunicat Grup Editorial Corint

Cum ți s-a părut?

8 promoții sunt active acum la librării Editura Niculescu · Litera.ro · Librarie.net · Nemira – vezi cât mai țin și cum le prinzi Vezi toate promoțiile →

Comentarii

Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!

Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.

B
Bookuria

Scrie pentru Bookuria despre cărți, autori și noutățile din piața de carte.

Mai citește