fbpx
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro

Dan Vidrascu, directorul general al Editurii Litera, laureat al Business Hall of Fame Romania 2014!

Dan Vidrascu - director general Litera2014 este un an cu o însemnătate deosebită pentru Editura Litera, care împlinește 25 de ani de la înființare. Efortul constant al editurii de a face performanță în domeniul editorial din România este răsplătit prin două dintre cele mai înalte distincții, acordate directorului ei.

Miercuri, 28 mai 2014, la Ateneul Român, Dan Vidrașcu, directorul general al Editurii Litera, a primit trofeul Business Hall of Fame® Romania.

Business Hall of Fame® este un eveniment internaţional prestigios, organizat global de către Junior Achievement şi dedicat personalităților care contribuie la dezvoltarea economică, socială și culturală a unei țări și care sunt un model pentru tinerii din țara respectivă. În România, evenimentul se află la a patra ediție, în timp ce în Canada şi în Statele Unite ale Americii are o tradiţie de peste 30 de ani. De la personalități ca Thomas A. Edison, Henry Ford, Walt Disney, Peter F. Drucker, J. Willard Marriott Sr., la Steve Jobs (Apple Computer), Meg Whitman (eBay Inc.), Ted Turner (CNN), nume valoroase ale lumii contemporane se află  printre laureații Business Hall of Fame®.

Acest eveniment vine la doar câteva luni după ce fondatorul Editurii Litera, Anatol Vidrașcu, a fost decorat de către președintele României cu Ordinul Național Steaua României în grad de Ofițer “în semn de înaltă preţuire pentru îndelungata şi prestigioasa activitate pusă în slujba promovării culturii, limbii şi spiritualităţii românești în Republica Moldova”.

“Pe lângă bucuria recunoașterii calității unei munci făcute cu pasiune, aceste înalte distincții sunt pentru noi confirmarea că strădania de a aduce cartea mai aproape de români nu este doar un fapt împlinit, ci și recunoscut la nivel național. Promitem cititorilor noștri în continuare aceeași abordare prietenoasă și nonconformistă și îi invităm să ne fie alături și în următorul sfert de secol de cărți”. – Dan Vidrașcu, director general

bogdan
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article

Noutatile Bookfest sunt si online. Cu reducere si transport gratuit!

Next Article

O viață pe insulă (recenzie la cartea "Vineri sau viața sălbatică", de Michel Tournier)

Related Posts

Total
0
Share