Noutăți și știri

Editura Curtea Veche Publishing, premiata la Gala “Ce se intampla, doctore?”

Marți, 13 noiembrie, în cadrul Galei “Ce se întâmplă, doctore?” Curtea Veche Publishing a fost premiată la categoria

BBookuria · 13 noiembrie 2013 · 2 min de citit

Curtea Veche Publishing la Gala CSIDMarți, 13 noiembrie, în cadrul Galei “Ce se întâmplă, doctore?” Curtea Veche Publishing a fost premiată la categoria “Spirit și cultură. Minte sănătoasă”, pentru eforturile continue în educarea publicului prin seria cărților de sănătate dedicate sufletelor și minților frumoase.

Cu ocazia împlinirii a 8 ani de la lansare, revista “Ce se întâmplă, doctore”? a prezentat și premiat oamenii motivaţi care au ales să facă performanţă în România și au reușit, prin eforturi proprii, să schimbe într-o direcție bună societatea românească.

Premiul Curtea Veche Publishing, la categoria “Spirit și cultură. Minte sănătoasă”, a fost ridicat de Maria Desmirean, Manager Executiv al editurii. Invitaţii Galei au fost personalităţi din domeniul medical, cultural, vedete şi colaboratori ai revistei, cu toții specialiști de top care fac performanţă în domeniul ales şi, în acelaşi timp, îi inspiră şi pe alţii să îi urmeze. Redacţia revistei a stabilit un număr de patru categorii, fiecare cu mai multe secţiuni şi nominalizări.

și-a propus de la bun început să susțină importanța educației publicului, în formele ei cât se poate de variate: educație financiară, autocunoaștere, îmbunătățirea relațiilor cu cei din jur, sănătate etc, dar și educația copiilor și pregătirea viitoarelor generații de cititori – segmente editoriale pe care este și astăzi lider de piaţă.

Editura a început prin deschiderea pieței literaturii de dezvoltare personală (), impunându-se apoi în ochii cititorilor români datorită colecţiilor de literatură motivaţională și educație socială. Ulterior, editura şi-a diversificat catalogul prin colecţii acoperind diverse arii de interes: (Byblos), (Familia la Curtea Veche), (Biblioterapia), (Să fii sănătos), (autori precum Jamie Oliver, Mihaela Bilic, Ligia Pop).

În ultimii ani, editura se remarcă în spațiul editorial autohton prin promovarea unor voci originale româneşti ce pot explica informaţii valoroase din domenii diverse în concordanţă cu specificul mediului din România. Personalități în domeniul sănătății și autoare Curtea Veche Publishing, doctorul nutriţionist Mihaela Bilic (“Sănătatea are gust”) și specialistul în alimentație raw vegan Ligia Pop (“Rețete vegane fără foc”) au fost premiate în cadrul ediției precedente a Galei CSID, în 2012, la categoria “Promovarea unui stil de viaţă sănătos – Specialişti”.

Comunicat de presa

Cum ți s-a părut?

În librării acum

Ultimele noutăți de la Editura Curtea Veche Publishing

Toate cărțile Curtea Veche Publishing →

8 promoții sunt active acum la librării Editura Niculescu · Litera.ro · Librarie.net · Nemira – vezi cât mai țin și cum le prinzi Vezi toate promoțiile →

Comentarii

Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!

Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.

B
Bookuria

Scrie pentru Bookuria despre cărți, autori și noutățile din piața de carte.

Mai citește