Noutăți și știri

Editura Herald la Bookfest 2019

BBookuria · 24 mai 2019 · 3 min de citit
Foto: Editura Herald

Editura Herald vă invită la ediţia cu numărul 14 a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, (în pavilionul B2, la standul A19 din cadrul Romexpo). Toți iubitorii de carte vor avea prilejul de a descoperi noutățile editoriale, vor putea participa la cele 13 evenimente culturale pe perioada salonului de carte alături de invitați precum: Ion Bogdan Lefter, Svetlana Cârstean, Lavinia Bârlogeanu, Silvia Andrucovici, Cristian Român, Felicia Waldman, la dezbateri pe diverse tematici alături de autori, traducători şi specialişti în domeniu.

Între 29 mai și 2 iunie 2019, Editura Herald aduce în atenţia publicului cititor o serie de titluri ce acoperă o gamă largă de domenii şi interese, de la autobiografii celebre, istorie, budism tantric tibetan, sufism, psihologie şi psihoterapie de cuplu până la filosofie, ştiinţă, antropologie și spiritualitate creștin ortodoxă. Bineînțeles, din oferta de la târgul de carte nu vor lipsi reducerile și promoțiile.

Pe scurt, regăsiţi mai jos agenda completă a lansărilor:

Miercuri, 29 mai

  • 18:30 – Culisele unei opere – Jurnalul Virginiei Woolf

Lansarea cărții Virginia Woolf – Jurnalul unei scriitoare (Colecția “Autobiografia”). Invitaţi: Ion Bogdan Lefter, Anca Irina Ionescu, Luisa Neag, Svetlana Cârstean. Moderator: Sorin Lucaci

     Joi, 30 mai

  • 17:00 – Psihoterapia – între știința și arta transformării

Lansarea titlului Stiința artei psihoterapiei de Allan Schore (Colectia “Psihoterapia”). Invitaţi: Lavinia Bârlogeanu, Gabriela Deniz, Claudia Vîlceanu, Rita Teodoru. Moderator: Sorin Lucaci

  • 18:00 – Masonerie Mistică și Marile Misterii ale Antichitătii

Lansarea cărții Simbolismul francmasoneriei de Jirah Dewey Buck. (Colecția “Arta Regală”). Invitaţi: Vasile Zecheru, Claudiu Ionescu, Valentin Urziceanu, Ovidiu Voinea. Moderator: Sorin Lucaci

  • 19:00 – Etruscii si Spartanii – Civilizatii pierdute, istorii regăsite

Lansarea titlurilor Etruscii de Lucy Shipleyşi Spartanii de Paul Anthony Cartledge (Colecția “Cultură și civilizație”). Invitaţi: Valentin Bottez, Cristina Mitrea, Luisa Neag, Alexandra Litu. Moderator: Sorin Lucaci

Vineri, 31 mai

  • 18:30 – Odiseea cunoașterii – omul, de la supraviețuire la înțelegerea cosmosului

Lansarea cărților Marele Tot de Sean Carroll și Odiseea umană de Leonard Mlodinow (Colecția „Mathesis”). Invitaţi: Cristian Român, Sorin Badea, Anca Bontaș, Costin Beda, Gabriela Deniz. Moderator: Sorin Lucaci

Sâmbătă, 1 iunie

  • 12:30 – Reconstrucția unui nou început – Procesul vindecării după divorț

Lansarea cărţii Reconstrucția. Cum să-ți refaci viața după divorț sau despărțire deBruce Fisher și Robert Alberti (Colecția “Pas în doi”). Invitaţi: Gabriela Deniz, Sofia Dumitriu, Ligia Moise, Cristiana Levitchi. Moderator: Sorin Lucaci

  • 13:30 – Simbolismul corpului uman – Mituri și arhetipuri în traditiile spirituale

Lansarea cărţii Simbolismul corpului uman de Anick de Souzenelle (Colecția “Arhetip”). Invitaţi: Felicia Waldman, Gabriela Deniz. Moderator: Sorin Lucaci

  • 14:30 – Povestea filosofiei – Viețile și ideile celor mai importanți filosofi occidentali

Lansarea cărții Povestea filosofiei – Viețile și ideile celor mai importanți filosofi occidentali de Will Durant (Colecția “Cultură și civilizație”). Invitaţi: Ion Bogdan Lefter, Doru Căstăian, Luisa Neag. Moderator: Sorin Lucaci

  • 15:30 – Isihasmul – calea către Rugăciunea Inimii

Lansarea cărţilor Muntele Tăcerii de Kyriacos Markides, Istorie și taină la Muntele Athos și Isihasmul sau meșteșugul liniștirii de Vasile Andru. (Colectia “Spiritualitate creștină”). Invitaţi: Silvia Andrucovici, Andrei Găitănaru, Mihai Liță. Moderator: Sorin Lucaci

  • 16:30 – Deschiderea Porții Dragonului – Invătăturile lui Wang Liping, maestru daoist modern

Lansarea cărții Deschiderea Porții Dragonului de Chen Kaiguo, Zhang Shunchao (Colecția “Calea chineză”). Invitaţi: Serban Toader, Richard Vencu, Mihai Liță. Moderator: Sorin Lucaci

  • 17:30 – Rumi – Iubire și cunoaștere în înțelepciunea sufită

Lansarea cărţilor Mathnawi –  poeme, parabole și învătături sufite și Oceanul Sufletului de Rumi (Colecţia “Înțelepciunea Inimii”). Invitaţi: Teodoru Ghiondea, Mihai Liță, Monica Găitănaru, Dragoș Dobre. Moderator: Sorin Lucaci

Duminică, 2 iunie

  • 13:00 – Maestrul Namkhai Norbu si nestematele budismului tibetan

Lansarea titlurilor Yoga Visului și Cristalul și Calea Luminii de Chogyal Namkhai Norbu (Colecţia “Himalaya”). Invitaţi: Gabriella Schneider, Alexandru Anton, Mihai Liță. Moderator: Sorin Lucaci

  • 14:30 – Ce este Tantra și cele Zece Mari Căi de cunoaștere a lui Dumnezeu?

Lansarea cărții DASA MAHAVIDYA – Cele zece mari puteri cosmice de Shankaranarayanan (Colecţia „Tantra”).Invitaţi: Monalisa Teodorescu, Teofil Teodorescu, Mihai Liţă. Moderator: Sorin Lucaci.

Comunicat Editura Herald

Cum ți s-a părut?

În librării acum

Ultimele noutăți de la Editura Herald

Toate cărțile Herald →

8 promoții sunt active acum la librării Editura Niculescu · Litera.ro · Librarie.net · Nemira – vezi cât mai țin și cum le prinzi Vezi toate promoțiile →

Comentarii

Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!

Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.

B
Bookuria

Scrie pentru Bookuria despre cărți, autori și noutățile din piața de carte.

Mai citește