„Finding My Voice”, de Valerie Jarrett. Urlete în Casa Albă. Autoarea a avut ocazia să-i cunoască pe soții Obama pe vremea când nu erau președintele SUA, respectiv Prima Doamnă. Apoi s-a alăturat staff-ului lor de la Casa Albă și are multe de povestit în cartea care îl prezintă și pe primarul orașului Chicago, Rahm Emanuel, care obișnuia să urle atunci când era nervos. În Casa Albă… (sacbee.com)
Cele mai bune promoții la cărți de azi sunt la Elefant și Libris.
„The Nocturnal Brain”, de Guy Leschziner. Nopți periculoase. Problemele cu somnul pe care le înregistrează multe persoane nu sunt o glumă. De multe ori pot deveni chiar periculoase. O demonstrează cartea lui Leschziner, care reunește povești despre condusul motocicletei în somn la 70 de ani, mâncatul peste măsură… dormind sau chiar despre adormitul brusc în timp ce spui o glumă în mijlocul unei petreceri. (The Guardian)
Cutia cu cărți, în parcare. În parcarea din Howick Pegler, Noua Zeelandă, soții Summer și Kris Farmer au avut ideea de a instala o cutie care este alimentată cu cărți pe care oricine le poate pune acolo pentru uzul oricui dorește să citească. Cutia cu cărți a avut un mare succes, mereu este utilizată, mereu umplută la loc. (Times)
„See You in the Piazza: New Places to Discover in Italy,” de Frances Mayes. Italia în plan-detaliu. După marele succes ecranizat al romanului „Sub soarele Toscanei”, scriitoarea Frances Mayes tentează publicul cu o nouă incursiune în adâncimile frumuseților Italiei. Doritorii pot călători în micile lcalități care oglindesc o tradiție fascinantă și pot vedea cu ochii minții detalii care de regulă scapă ochilor „turismului de masă”. (heraldsun)
„A Gentleman of Moscow”, de Amor Towles. Aristocrație în detenție. Vândut în zeci de milioane de exemplare, tradus în zeci de limbi, volumul care îl prezintă pe un conte rus obligat să urmărească instalarea comunismului dintr-o cameră de hotel este oricând o lectură relevantă și pentru lecțiile de istorie, și pentru menținerea speranței. (CBS News)
„The River”, de Peter Heller. O dispariție. Wynn și Jack, buni prieteni și colegi de universitate, descoperă că o pădure a luat foc în imediata lor vecinătate. Apropiindu-se, aud o femeie și un bărbat certându-se aprig. A doua zi, pe râu, un om strigă dintr-o canoe că soția lui a dispărut. (The Record)
„The Mastermind”, de Evan Ratliff. Mărirea și decăderea unei minți întunecate. În 2016 era destructurată în Minneapolis o rețea de prescriere de medicamente care ajunsese la dimensiuni de neimaginat. În acel moment, jurnalistul Evan Ratliff se afla cu investigațiile sale de peste un an pe urmele lui Paul Calder Le Roux, un programator care pusese la punct un păienjeniș de site-uri cu medicamente ce ajunsese să acopere întreaga lume, din Brazilia în Vietnam, și cu o putere care îi permitea să-și imagineze crearea propriei miliții în Somalia. (News Observer)