Noutăți și știri

Invitație la Clubul de carte Litera!

BBookuria · 15 noiembrie 2021 · 2 min de citit
Foto: Clubul de carte Litera

Jurnalistul cultural Marius Constantinescu este amfitrionul întâlnirilor cu cititorii în clubul de carte Litera.

Ajuns în al șaptelea an de existență, Clubul de carte Litera primește o nouă identitate vizuală și un nou prieten care să-i călăuzească lecturile. Jurnalistul cultural Marius Constantinescu se alătură comunității Clubului de carte Litera și va modera întâlnirea online cu cititorii, lună de lună, pentru a vorbi despre cele mai noi și mai așteptate apariții ale Editurii Litera.

Clubul de carte Litera a devenit un reper cultural apreciat și prețuit de toți cei care, de-a lungul anilor, i-au acceptat recomandările și provocarea de a discuta despre cărți memorabile. A experimentat o gamă largă de forme de manifestare, în locații dintre cele mai moderne, și s-a bucurat de prezența în calitate de moderatori a unor profesioniști dedicați.

Clubul de lectură este o nouă ocazie, pentru mine, de a împărtăși cu pasionații de literatură impresii, interogații și, cel mai adesea, minunări vizavi de câteva dintre marile cărți ale perioadei contemporane. O care trăiește în noi, fără îndoială, dar intensitatea vieții ei se multiplică prin dialog, prin dezbatere, prin întretăierea de idei. Cred în puterea de metamorfoză sufletească pe care o are o carte, după cum cred în plăcerea pură și gratificantă a discuțiilor despre cărți: pasionante, susținute, argumentate. Sincer? Abia aștept! (Marius Constantinescu)

Jurnalist, scriitor, prezentator şi realizator radio-TV, Marius Constantinescu este absolvent al Școlii Superioară de Jurnalism și al Facultății de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Cartea lui de vizită cuprinde titlurile pe care le-a transformat în repere: Marile picturi ale lumii, V… de la vizual, Jurnal Cultural, Profil. Poveste. Personaj (TVR Cultural, TVR1, TVR2). Din 2005, prezintă concertele Festivalului Enescu transmise în direct şi realizează interviurile cu cei mai importanţi artişti invitaţi. În prezent, Marius Constantinescu realizează seria Interviurilor Enescu (TVR), prezintă şi realizează magazinul de arte VIZUAL (TVR3), semnează editoriale de art & lifestyle, susţine cursuri şi ateliere de perfecţionare pentru publicul adult, este voce pentru audiobookuri și scrie o rubrică permanentă pentru blogul Editurii Litera.

Ediția cu numărul 84 a Clubului – și prima ediție moderată de Marius Constantinescu – va avea loc pe 24 noiembrie, când se va dezbate celebrul roman O viață măruntă, de Hanya Yanagihara. O carte uimitoare, provocatoare și profund emoționantă, ce a fost nominalizată la National Book Award și la Man Booker Prize și s-a aflat pe listele celor mai bune cărți ale anului, întocmite de publicații prestigioase precum The New York Times, The Guardian, The Wall Street Journal, Huffington Post și The Times. Cartea este disponibilă pe litera.ro.

Participarea la Clubul de carte Litera va fi asigurată în limita a 30 de locuri, pe baza unui formular de înscriere care va fi anunțat pe paginile de social media ale editurii. Evenimentul Facebook poate fi accesat aici.

Comunicat Editura Litera

Cum ți s-a părut?

Din librăria Litera.ro

Ultimele noutăți de la Editura Litera

Toate cărțile Litera →

8 promoții sunt active acum la librării Editura Niculescu · Litera.ro · Librarie.net · Nemira – vezi cât mai țin și cum le prinzi Vezi toate promoțiile →

Comentarii

Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!

Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.

B
Bookuria

Scrie pentru Bookuria despre cărți, autori și noutățile din piața de carte.

Mai citește